Un "comunist" de şcoală nouă

Nu neapărat deshumarea cuplului Ceauşescu mi-a atras atenţia, însă mi se pare interesant contextul în care mi-am adus aminte de un lucru pe care l-aş considera poate bizar dacă n-ar fi aberant.

Am observat în ultimul timp că tineri născuţi în preajma sau la ceva vreme după evenimentele din 1989 folosesc o nouă expresie directă de desconsiderare, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre ce-nseamnă... comunist.

Cred că poate părea chiar hilar să vezi o adolescentă în minijup răţoindu-se înspre un tânăr acneic (căruia îi ies şi câteva tuleie adunate-n nişte favoriţi incipienţi de sub o bandană cu capete de mort) şi catalogându-l după două trei schimburi de replici “comunist”.

Dincolo de faptul că e într-adevăr greu de imaginat cum am supreviţuit ca popor în lanţurile materialismului dialectic (aplicat după urechea unor troglodiţi ajunşi din semi-analfabeţi îndrumători, făuritori, tătuci, eroi între eroi, conducători iubiţi ori savanţi de renume mondial), e incredibil cât de superficial e abordată în general amintirea perioadei comuniste în faţa noilor generaţii: “în comunism era nasol şi gata”.

Probabil de-aici şi reacţiile tinerilor... Bănuiesc că a le împuia capul copiilor cu amintiri din “Epoca de Aur” nu e chiar o prioritate, dar nu putem şterge cu buretele aproape 50 de ani de istorie.

Dacă le-ar povesti cineva cu răbdare, cam cum îmi povesteau mie bunicii întâmplări de război, poate c-ar înţelege şi ei de ce vuieşte presa de trei zile-ncoace cu dezgroparea Ceauşeştilor; şi eu mărturisesc că eram ceva mai liniştit ştiindu-i sub pământ!