Trusa de scule și accesorii

Vrei, nu vrei – îţi place, nu-ţi place, în sfera strictului necesar intră şi... să le zicem „trusele”, deşi de la un bordei la altul incintele de depozitare variază de la cutii pân' la geamantane. Eu am identificat cel puţin trei obligatorii pentru orice casă care se respectă: cea de prim ajutor, cea de cusut şi cea de scule, ultima fiind astăzi şi cea în cauză.

„Trusa de scule şi accesorii”, ca să fiu ceva mai... explicit, deşi uzual nu înşiră nimeni atâtea cuvinte când îşi trimite consoarta să caute... „Piunezele, fir-ar să fie, că niciodată nu dau de ele! / Păi un' să fie?! Vezi la scule!” Că nu zice nimeni trusă, să fim serioşi...
Şi-acuma: cuie, şuruburi, şaibe, piuliţe cu aferentele ciocan, şurubelniţe şi chei de 10, 12, 14... cât o fi! Pe urmă: sârmă, cleşte, patent şi cuvenitele nipluri, reducţii ori coturi de un ţol, un ţol-jumate, ba chiar de juma' de ţol, că nu ştii... De asemenea şpiraluri de toate felurile (iar nu ştii...), vaselină, câlţi şi mai ales... garnituri. Pentru că instalatorul nu poartă asupra sa... garnituri. Nu-i treaba lui! Treaba lui e să le schimbe! Iar dacă n-ai în casă aşa ceva, problema devine gravă. „Păi de unde să lom acuma? Aveţi vreun magazin pe-aici?”, va întreba el retoric sperând să trebuiască să vină şi a doua zi, astfel putând visa la un bacşiş mai consistent. Dacă are însă ghinion şi tu chiar ai un magazin de instalaţii prin preajmă, nu ezita: insistă să mergeţi amândoi la cumpărături. Altfel, dacă se duce doar el, nenorocita aia de... garnitură a discordiei va fi îngrozitor de scumpă; iar dacă te duci numai tu... sigur ai să cumperi altceva, spre consternarea meşterului-instalator şi înteţirea tendinţelor tale agresive: „Aaa, păi nu e bună...”

Să continui: liţă, isolier-band şi chiar... patroane – Dumnezeule, de când n-am mai folosit cuvântul ăsta!!! Eh, de când?! De când mi-au pus de-alea automate... În fine, nu strică să ţii nişte siguranţe-n casă – nu-ţi trebuie ţie, poate-ţi cere vreun vecin! Nu ştii, vezi?! Ce, tu n-ai luat bicarbonat săptămâna trecută de la ăia de-alături, când te-ai pus pe făcut ciorbă de fasole, că şi-aşa n-ai mai ţinut post de-o căruţă de ani?!
Şi pistolu' de lipit, bormaşina, autofiletanta – astea crezi că pică din cer?! Că nu contează – instalator, zugrav, lăcătuş – meşteru-i sărac! N-are el scule şi accesorii de stricat pe... Eee! Unde te crezi? Ţin'le-acolo, că nu cer de mâncare: grund, aracet, prenadez, şmirghel, şpaclu, pilă, ţfic, cheie franceză, daltă, rangă, ruletă, măcar un cutter, sfoară, prize, duze, bride, mai nou mufe USB, UTP, TTI şi ăla de-i zice sertizator – de ăsta am fost realmente impresionat... Şi am constatat că dintre toţi meşterii, ăştia, IT-iştii, sunt cel mai bine dotaţi: au la ei tot ce le trebuie, nu-ţi vorbesc cu „bre”, formulează corect pluralurile, ştiu să-l pună în valoare pe „decât”, băieţi buni...

Revenind: cum să trăieşti carevasăzică fără trusa de scule şi accesorii?! E ca şi cum te-ai culca trotilat fără aspirină ori antinevralgic în casă! Ca şi cum ai coase o copcă moş fără să ai babă! Şi-apoi ia gândiţi-vă, da' sincer, că nu ştii: fără lămâie-n frigider, v-ar da mâna să v-apucaţi de maioneză?! Aşa şi cu sculele: până să chemi meşteru', asigură-te că n-o să-i lipsească nimic!