Troiene, nămeți, viscol, omăt...

Troiene, nămeți, viscol, omăt - sunt cuvinte pe care dicţionarele le înregistrează cu sensuri cât se poate de concrete şi care descriu un anotimp real. Nici nu au cine ştie ce sensuri figurate, dar cu toate acestea, lumea le consideră mai degrabă... poetice.
Şi atunci, de ce se face apel la ele când iarna e în toi? Ca să îndulcim situaţia cu puţină poezie? Nicidecum! Ci pentru că în DEX apar înregistrate cu sensuri cât se poate de potrivite pentru a descrie starea vremii.

„Troienele” denumesc „îngrămădirile mari de zăpadă adusă de vânt şi aşezată în formă de valuri sau de dune”. Acestea sunt sinonime cu „nămeţii” definiţi ca „o cantitate mare de zăpadă (ninsă sau adunată de viscol)”. Buletinul meteo mai consemnează involuntar poetic, pentru ca în fapt să fie cât se poate de tehnic, şi faptul că „vântul viscoleşte şi troieneşte zăpada”, folosind aşadar două verbe specifice. Pe "a viscoli" care se referă la felul în care „bate vântul puternic cu ninsoare sau cu lapoviţă” şi pe "a troieni" care înseamnă „a acoperi cu troiene (de zăpadă)”. Iar faptul că în dicţionar e necesară precizarea că „troienele” sunt „de zăpadă”, spulberă şi acuzaţia de pleonasm care ar putea plana asupra expresiei. Precizarea e necesară pentru exactitate – în DEX fiind consemnată şi sinonimia cu „morman” sau „grămadă” de orice – , dar şi... pentru expresivitate. Nu e simpla zăpadă de un bulgăre pe care o aşteptam în vremea Crăciunului, ci sunt troiene de zăpadă, nămeţi de zăpadă. Iar când zăpada este atât de mare încât doar „troienele”, fie ele şi „de zăpadă”, nu mai sunt de ajuns, apar chiar „troienele de nămeţi”!

Aşa că toate aceste cuvinte, cu izul lor uşor arhaic, fac parte în mod firesc din jargonul de sezon al buletinului meteo. Sunt, pur şi simplu, termeni tehnici de o exactitate la fel de mare ca „nebulozitatea atmosferică” şi „câmpul depresionar”.

O frază ca „vântul va avea unele intensificări, viscolind pe alocuri zăpada” nu are nimic poetic. Chiar dacă pare înrudită cu versul eminescian din „Revedere” – „troienind cărările” – sau cu imaginea lui Vasile Alecsandri, cea cu „lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă”.