Siestă vieneză

La Viena cafenelele au şi ele o mare tradiţie, fiind pe vremuri locul de întâlnire al artiştilor, însă spaţiul lor şi modul de folosire sunt cu totul altele. Regăsim mesele pe trotuar, ca la Paris, dar aici ele capătă o împrejmuire aproape obligatorie, garnisită cu flori şi tufe, şi care defineşte un teritoriu aparte, numit Schanigarten. Poţi observa cum cei care stau la mesele din Schanigarten se ascund după verdeaţa gărduţului şi încearcă, în mijlocul vuietului străzii, să îşi creeze un cuibuşor propriu, pentru perioada mesei.

Nu mai este pasiunea pentru spaţiul liber, ca la Paris, derivată din pasiunea conversaţiei savante şi a rafinamentului seducţiei, ci doar o preluare formală, cu altă destinaţie şi în alt spirit, a unui model iniţial francez. Chiar dacă şi francezul are restaurante de inspiraţie ţărănească, restaurantul tradiţional austriac e mult mai adesea dominat de reţete şi amenajări ca în vremurile cavalerilor.

Ţăranul liber devine la un moment dat burghez şi aduce în oraş obiceiurile şi gastronomia de acasă. La fel şi spaţiile restaurantelor: fie că e vorba de restaurantul şi cafeneaua Sacher, fie de un restaurant tirolez, spaţiile nu au deschiderea şi accentuarea vizualului ca bistrourile pariziene. La exterior - gărduţ de Schanigarten, la interior se şade de preferinţă pe canapele care formează un fel de separeuri pluşate sau de piele.

Cafenelele clasice au totdeauna perdeluţe la geamuri şi anume chiar la nivelul ochiului, încât, chiar dacă poţi privi cerul, să nu poţi fi privit cînd mănânci. Turcii, după asediul de la 1683, par să fi lăsat în urmă pasiunea pentru cafele, dulciuri şi intimitatea spaţiilor. Perdeluţa vieneză are un rol similar cu muşarabieul oriental: poţi privi la o adică afară, printre danteluţe, dar nu poţi fi privit de afară. Relaţia debordantă dintre public şi privat a francezului se schimbă la Viena, aici se trasează graniţe clare.

Atenţie ! În Viena, preţurile restaurantelor sunt cam la jumătatea celor pariziene. Aici ne gîndim la „Merele tiroleze”.

Se sparge un ou într-o farfurie adâncă, se pun 4 linguri de făină şi se amestecă. Se subţiază cu un pahar de lapte şi se pune în aluat o lingură de unt. Aluatul se pune la rece pentru o oră, după care se fac din el clătite, într-o tigaie specială, unsă cu puţin ulei. 6 merele acrişoare (la noi sunt renetele) se curăţă de coajă, se taie felii subţiri şi se presară cu zahar şi vanilie. Se stropesc cu zeamă de la o jumătate de lămâie şi se ţin să se macereze la rece. Umplem clătitele cu merele, le rulăm, apoi le servim presărate cu zahar farin.

Proaspăt coborâtă din Orient Express, Agatha Christie le-ar fi povestit vienezilor „Cafeaua din Anglia are întotdeauna gusutul unei experienţe chimice” .