Secretara

Ca şi taximetristul ori administratorul de bloc, secretara e o specie! Ea s-a născut probabil după abolirea sclaviei din nevoia unora de a beneficia totuşi de nişte... servicii (era să zic „full service”) inerente, dar cumva sub demnitatea lor. Când îşi pun capul la contribuţie mulţi uită de alte atribuţii, aici fiind nevoie de o terţă minte limpede care să le organizeze viaţa, să-i aducă pe linia de plutire când e cazul, să-i monteze ori să-i detensioneze (după caz), să-i maseze ori să-i... scarpine, să... „dea bine” ori să facă pe Baba Cloanţa în funcţie de prestanţa pelerinilor la... biroul primordial şamd.

În timp, secretara, ca orice vertebrată inteligentă, s-a adaptat la mediu, a evoluat şi, specific soiului, s-a mai şi emancipat! Acum unele-şi zic „asistentă”, „office asistent”, „office manager” şi s-ar putea să mai fie niscaiva subspecii, dar momentan... nu mă interesează. Dacă te-mpinge însă necuratul să-i zici vreuneia din astea „secretară” (vă daţi seama, ca şi cum i-ai spune unui german... „neamţ”!), se supără, se ofuschează (cuvântul ăsta e câteodată sinonim cu funcţia lor), se... cătrănesc, nenică, de nu le mai scoţi... „la faţă” nici cu... gladiole! Îţi trebuie cel puţin o cafea... bio, un lănţig... cu pandantiv, ori o invitaţie (voucher nu se acceptă) barem la cină dacă nu în Bulgaria, asta în cazul în care n-are alte obligaţii – copii, câine, pisică etc. (Un caz aparte îl reprezintă asistentele „şefe” din instituţiile spitaliceşti – astea ori sunt pâinea lui Dumnezeu, ori nu prea-s duse pe la biserică... Cu toate astea fac parte din alt... scenariu.)

Funcţia de secretară, discriminatorie prin însăşi denumirea sa, se asortează ideal cu tocurile de cel puţin 10 (cm), fustele cel puţin mini şi coafurile măcar ultimul răcnet, deşi s-au mai văzut cazuri de obligaţii sau moşteniri pe post unde nu e loc de... bezele. Se spune că nu există pe faţa pământului concurs de angajare mai frumos (pentru membrii comisiei) decât cel de secretară. N-am participat niciodată la aşa ceva, dar am auzit că „Miss Univers” pare o şuşă ordinară pe lângă un astfel de spectacol.

O secretară la locul ei face cât doi sau mai mulţi bodyguarzi (unde nu-i creier şi cantitatea devine neglijabilă). Dacă nu vrea ea, nu intri, vere, la şef nici cu miliţia, chit că în mâinile tale stă... salvarea omenirii, a universului ori a României, deşi în utopii de genul ăsta nu cred nici copiii de grădiniţă!

Secretara ştie tot: ştie ce-a mâncat şeful de dimineaţă, cu cine a luat prânzul şi unde-o să fie în fapt până mâine dimineaţă, deşi oficial se află... „într-o întâlnire”! În timp ea va ajunge să ţină evidenţa zilelor de naştere ale membrilor familiei şefului, va rezolva orice problemă internă sau externă biroului dumisale, iar când, finalmente, depăşeşte maturitatea completă a stadiului şi se transformă în nimfă, în... şefă, ea va deveni zbirul zbirilor pentru nefericita care-i va deveni fatalmente secretară...