Sandale

Vorbim azi despre sandale, întotdeauna la modă vara. Apar modele noi, se schimbă nuanţele şi formele, dar de o „sanda” tot avem nevoie...

Acum câteva sezoane ar fi trebuit să spunem că avem nevoie de o “sandală” mai comodă, iar forma aceasta există încă în Micul Dicţionar Academic, de unde am aflat şi că “sandala” este nepoata cuvântului franţuzesc cu acelaşi aspect şi strănepoata termenului latinesc. Şi unde aflăm şi cuvântul “sanda”, cu precizarea că este vorba de un singular refăcut după pluralul “sandale”.

De vreo câteva veri însă, de când a apărut a doua ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, a rămas în tendinţe doar forma „sanda”, mai scurtă şi deci mai uşor de asortat la secolul de după secolul vitezei. Forma de plural este însă tot „sandale”, iar forma „sandală”, pentru că apare în DEX, este undeva la limita corectitudinii. Cam ca forma „mass media” într-un context de genul „rolul mass-media”. Acum avem voie şi e chiar recomandat să spunem „rolul mass-mediei”, dar pe vremuri era o greşeală.

Şi uite aşa modele lingvistice şi toanele vorbitorilor transformă greşeala în formă corectă ca apoi să fim nevoiţi să taxăm fosta formă corectă drept greşeală. Cam complicat, nu? Cu toate acestea, în lumea cuvintelor, sezoanele în care formele lor nu suferă vreo schimbare sunt ceva mai lungi de o vară. Aşa că pot spune că în acest sezon nu se poartă „încălţămintele”, cum crede cineva care spune senin: „Îmi plac foarte mult încălţămintele tale.” Aşa ceva chiar nu se face! Despre „încălţăminte” aflăm cu siguranţă din DEX că este „numele generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci sau papuci” şi pur şi simplu nu are formă de plural. Dacă vrem neapărat formă de plural putem să-l scoatem de la naftalină pe „încălţări”, pe care DEX-ul îl caracterizează ca fiind un sinonim învechit şi regional pentru „încălţăminte”! Şi cuvintele pot reveni în tendinţe, nu-i aşa?