România, o țară de multe B-uri

Standard & Poor's menţine pentru România ratingul BBB- pentru moneda locală şi BB+ pentru moneda străină. E bine sau e rău să primeşti atâţia B de la o agenţie de rating?

În primul rând, trebuie spus că există trei agenţii de rating care contează: Standard & Poor's, Fitch şi Moody's. Pentru primele două, ratingul României este acelaşi: BBB-, respectiv BB+. Pentru a treia e Baa3, care înseamnă cam acelaşi lucru, pentru că fiecare agenţie are propriul sistem de notare. Un triplu A înseamnă, pentru toate trei, că eşti departe de orice probleme şi că investitorii pot să fie siguri că nu vor pierde banii pe care ţi-i împrumută. În acelaşi timp, între BB şi C, ratingul intră în zona speculativă, aşa-zisul rating junk – resturi sau vechituri pe româneşte. România este, pentru toate cele trei agenţii, imediat deasupra categoriei junk - la un rating modest pentru investiţii. Asta înseamnă că nu sunt riscuri importante pentru investitori de a nu-şi mai vedea banii, dar unele probleme există. Dacă ai un rating mare, deci un risc mic, înseamnă că te poţi împrumuta ieftin. Cu un rating mai mic, cum este cel al României, înseamnă că trebuie să oferi o dobândă mare când te împrumuţi. De exemplu, Statele Unite, care sunt încă abonate la triplu A, se pot împrumuta aproape gratis, în timp ce România plăteşte peste 5% pe an dobândă la împrumuturi. Doar ieri guvernul român a strâns, la acest preţ, un miliard şi jumătate de euro de pe pieţele externe.

Ratingul este deci important pentru finanţele unei ţări. Cum se stabileşte acest rating este însă destul de neclar. Agenţiile au fost des criticate în trecut pentru felul în care au dat note companiilor, acţiunilor obligaţiunilor şi ţărilor.

De exemplu, prăbuşirea gigantului energetic Enron la începutul anilor 2000 nu a fost prevăzută de nici una dintre agenţii. Cu doar patru zile înainte de declararea falimentului, Enron avea un rating bun pentru investiţii. Apoi, în ajun de criză financiară, agenţiile de rating notau ca excelente unele produse financiare care s-au dovedit mai apoi a fi toxice. Însă, în ciuda unor probleme de credibilitate, o alternativă mai bună pentru investitori de a cunoaşte riscurile la care se expun nu există în acest moment. Aşa că dobânzile, pe care le plateşte până la urmă tot cetăţeanul, depind de aceste ratinguri. Ca să fie mai ieftină acoperirea deficitului bugetar, guvernul trebuie să convingă agenţiile de rating să îi acorde şi câteva note de A.