Rânduri libere

An dupa an pe 3 mai de ziua mondială a libertăţii presei ne întrebăm cât de liberă mai e presa din România.

Îmi amintesc că nu demult, jurnaliştii îşi simţeau libertatea periclitată de prevederile noului Cod Civil, referitoare la ocrotirea personalităţii umane. O parte din ei probabil că aveau motive întemeiate să se simtă cu musca pe căciulă. Mă refer la aşa-zişii jurnalişti care îşi permit sa murdărească imaginea oricui, fără scrupule. Se cunosc destule cazuri în care oameni nevinovaţi au fost loviţi din plin de forţa oarbă a presei de scandal care abuzează de o libertate pentru care ziarişti adevăraţi şi-au sacrificat chiar viaţa. Iar acum ceea ce fac unii cu libertatea presei este de neconceput. România pare să nu fi devenit o ţară mai frumoasă, mai bună şi mai liberă ci una tot mai chinuită de libertăţile celor fără de conştiinţă. E posibil ca în anumite situaţii presa să fi încercat să dea nişte sentinţe, frustrată de faptul că justiţia este incapabilă. Dar presa însăşi s-a dovedit incapabilă să-şi stabilească limite deontologice şi a făcut şi greşeli. Ar trebui aşadar să devină mai atentă şi mai profesionistă şi să nu caute privilegiul impunitaţii. Mai ales că mai are de lucru şi la imagine. Se vorbeşte că o parte a presei nu are alt scop decat goana după bani din publicitate şi din campanii electorale. Se mai crede că o altă parte nu doreşte decât intoxicarea sau manipularea opiniei publice. Culmea este că tocmai acei jurnalişti neprofesionişti sau partizani politici care se pretind echidistanti debitează enormităţi cu pretenţii de axiome şi invocă cel mai des libertatea presei. Această libertate prost înţeleasă de către unele ziare-maculatură sau televiziuni-de-umplutură se mai manifestă şi prin îmbâcsirea minţii românului cu produse fără valoare sau de prost gust. Toate astea ne conving că pentru orice tip de presă ar trebui să funcţioneze cel puţin cenzura bunului simţ!

Bună dimineaţa, sunt Dan Creţa şi sunt conştient că presa română nu poate fi complet independentă şi nici fără reproş. E uşor de înţeles: ziariştii sunt şi ei oameni, deci subiectivi, sunt cetăţeni cu drept de vot, deci au preferinţe politice, sunt subalterni la directori sau salariaţi la patroni care au diverse afaceri sau interese de partid. Aşadar jurnaliştii nu sunt de invidiat. Sunt obligaţi ca din când în când să mai înghită si broaşte. Unii mormoloci sau broscuţe, alţii ditamai broaştele râioase.