Prânzul ciobanului

Savoare, săţietate, energie, başca şi-un ulterior damf patriarhal autentic, toate astea au făcut din... „prânzul ciobanului” (că nu ştiu altfel cum să-i zic), legendă! E poate cel mai interesant exemplu de „adio, dar rămân cu tine”, pentru că în cazul... păstorului, să bage-n el mămăligă cu ceapă şi cu brânză secole de-a rândul trei sute şi ceva de zile pe an (că-n post nu punea gura pe brânză, iar carne mânca oricum din an în paşte), e caz de fatalitate. Ar fi dat orice pe lume să-şi poată pune-n traistă altceva, însă puterea obişnuinţei, ca şi veşnicia de altfel, s-a născut la ţară, aşa că...
Bun, să ne întoarcem la oile noastre şi să le luăm la puricat pe fiecare-n parte:

Mămăliga – ideal, trebuie să fie rece ca să poată fi tăiată felii. Pe urmă există şi aspectul combinativ: dacă te arde ceapa, cum ar fi să te mai frigă şi mămăliga?! Am zis de ceapă – asta nu poate fi decât de două feluri: românească sau de apă! Sigur că una n-o exclude pe cealaltă, dar dacă vreţi să păstraţi tradiţia nu-ncercaţi cu austriece, nemţeşti sau olandeze, că... nu răsare! Iar brânza, de oaie neapărat, că de Mărginimea Sibiului prea vinde toată lumea; de-aia nici Dăbulenii nu mai prezintă încredere... pă ramura dă lubeniţe.

Aura de strict necesar, ca şi cea de basm, s-a cam dus însă pe apa sâmbetei de când a descoperit ciobanul că o bere face cât o pâine şi în general că mai există şi alte meserii pe lume; astfel, că acum mămăliga cu brânză şi cu ceapă a ajuns un fel de... caz social – cine consumă regulat aşa ceva ori e... vai de mama lui, ori e pur şi simplu snob! Şi de când ciobanii merg cu limuzina, ceapa românească sau de care-o fi e toată „made in China”, iar brânza se vinde-n pieţe la preţ de calamar, mămăliga săraca ce-a mai rămas pe baricade... Însă de când au cocoşat-o şi pe-asta aburindă cu brânză rasă şi smântână ori... mai ştiu eu ce „talmoş-balmoş” ultra-tradiţional, nu se mai interesează nimeni de ea... rece. Păcat! Merge şi la sarmale...

Totuşi, sporadic, ceapa şi brânza mai apar la braţ pe farfurie, dar numai ca antreu şi doar din partea casei. Eventual şi cu-o ţuică la rever... Niciodată însă comerciantul român nu va scoate „on the house” nici brânza a mai bună şi nici ţuica a mai ţuică! De-aia mămăliga rece ajunge la porci, tradiţia pe mâna parveniţilor, mărcile înregistrate în patrimoniul vecinilor, iar „prânzul ciobanului”... un fleac.