Parole, parole, parole

Fie că vorbim despre parole de lungime mică, medie sau mare, de 6, 7, 100 de caractere, parole de mail/blog/Twitter/Facebook, parole la telefon, la card, la toaletă, la blender, la borcanul cu gogonele etc..., toate sunt semne că trăim într-o lume din cale afară de securizată.

Din ciclul ’tehnologia distruge vieţi’, categoria ‘am memorie da’ numai nu ţin minte unde-o ţin’, în ‘Jurnalul roz de cazarmă şi nu numai’, cum îşi autotintitulează jurnalista , femeia , prietena, fiica, sora, vecina, cetaţeana, a, şi sora medicală Simona Tache blogul, unde citim că de curând, autoarea s-a confruntat cu o întamplare care i-a cam dat bătăi de cap. De aceea a introdus acest post în categoria: Mă enervez, deci existez:

Am fost la bancă să-mi iau jucărică de-aia de online-banking și să-mi schimb cardul și să… diverse. Cu această ocazie, am completat tot felul de hârțoage și mi s-au cerut tot felul de coduri și de parole. Pe măsură ce inventam parole, panica mi se instala în creier și fiori de groază îmi electrocutau șira spinării: cum dracu’ o să țin minte atâtea parole, care se adaugă la alte liste de parole, pe care le am deja? De-abia am reușit să-mi învăț ultimele patru cifre ale CNP-ului, după ani de încercări ratate, așa memorie a combinațiilor de cifre am! Voi vă dați seama că trăim cu toții o viață supersecurizată cu cifre și litere și că, odată cu ridurile, pietrele la rinichi și durerile reumatice, acumulăm în neștire parole și PIN-uri? Mă văd, în preajma pensiei, cu o listă infinită de parole.

Tot Simona este cea care găseşte soluţia salvatoare:

Ca să nu mor de foame, de sete sau pentru c-am uitat parola care-mi va permite să inspir (sau am încurcat-o cu aia care mă va lăsa să expir), o să mi le tatuez pe toate pe corp.

Zecile de comentarii primite, confirmă faptul că, în general, oamenii nu se împacă prea bine cu toate aceste oprelişti care ne complică inutil existenţa.