Păi nu-i păcat?

Nu e vorba de pălărie – nu e nici prea mare nici prea strâmtă. România şi Bulgaria l-au apucat în 2007 pe Dumnezeu de-un picior odată cu intrarea în UE iar de-atunci nu prea s-au mai uitat în oglindă! Corupţia la noi şi crima organizată la ei au rămas cam în acelaşi stadiu; încaltea cu ei Comisia Europeană chiar şi-a ieşit din pepeni mai demult: în iunie 2008 i-a ars la bani de cântă şi-acum singuri. Numai că în ultima vreme, tot asistând consternată şi la brambureala din politica românească, zic unii că Uniunea e cam dezamăgită de efectele primirii celor două în rândurile ei. Din toată tevatura asta însă cel mai mult suferă ţările care aşteaptă la coadă, cum ar fi Croaţia; că dezamăgirea asta are şi urmări: ca să nu se mai înţepe înc-o dată, domnii de la UE s-au gândit să ridice ştacheta pentru viitoarele aderări!

Îmi pare sincer rău de ponoasele pe care le vor trage alţii din pricina noastră. Şi nu mă refer la corupţie neapărat – şi-n vest sunt personaje dubioase, publice chiar, cu duiumul; dar nu împietează decisiv asupra imaginii ţărilor lor. E vorba de atitudine!

La trei ani de la aderare, dacă stai să-i asculţi pe aleşii noştri, ai impresia că România i-a făcut o favoare Uniunii şi nu invers! Adică noi suntem dintotdeauna buricul pământului şi ăştia tot vor să ne dea lecţii?! Infrastructură la pământ, asistenţă medicală gratuită dar extrem de scumpă, în fine sărăcie, demagogie sau corupţie sunt într-adevăr probleme grave. Da, dar sunt ale noastre şi numai ale noastre, să fie clar! Că dacă ne mai bâzâie UE mult, le punem etichetă de produse tradiţionale, cu fundă roşie, tricolor şi fără termen de expirare şi-am terminat povestea... Păi nu-i păcat?!