Mămică, mamiță, ..., mami

Şi cuvintele mici au loc în marele DEX. Mai mult, nu se mai limitează la spaţiul restrâns al familiei sau la cercul de prieteni, ci au invadat toate discuţiile mai mult sau mai puţin ironice din spaţiul public.

De fapt, cuvântul pe care vi-l propun astăzi nu e chiar unul foarte mic. Pentru că, totuşi, cuvântul „mamă” numai mic şi neînsemnat nu este. Astăzi vreau să vă spun însă o poveste despre cum am devenit „mămică”. Adică o poveste despre o întreagă generaţie de mame care au beneficiat, beneficiază sau vor beneficia de concediul de maternitate. De un deceniu şi ceva femeile care au copii mici sunt denumite numai şi numai aşa în orice ştire care face referire la drepturile lor. După cum observa Rodica Zafiu cu ceva timp în urmă, în rubrica săptămânală din „România literară”, cuvântul „de alint” „mămică” tinde să se specializeze. Deşi în DEX nu e nici urmă de precizare în acest sens, mămică fiind doar "diminutiv al lui mamă” şi sinonim cu „mămiţă, mămiţică, mămucă, mămulică, mămuliţă, mămuşoară, mămuţă”. Asta a fost! Acum „alintul” din familie a invadat spaţiul public şi s-a transformat dintr-o formă familiară şi tandră de adresare într-una specializată şi deja incompatibilă cu viaţa de familie. Sinceră să fiu, dacă mi-aş auzi copilul spunându-mi „mămico” mai că mi-ar veni să-l întreb dacă nu mă ia cumva peste picior. Aşa că nu ştiu dacă e bine, potrivit şi politicos să-l folosim pe lângă tot felul de legi, ordonanţe şi norme metodologice şi să privăm limbajul familiar, mai ales pe cel din unele zone ale ţării, de acest cuvânt.

Totuşi limbajul familiar rămâne cu diminutivul mai scurt şi cu un aer ceva mai internaţional, „mami”. Până când, cine ştie, „mamiţele” vor deveni sinonime cu „mamele de şcolari” care suportă cu stoicism efectele emancipării copiilor de şcoală primară şi generală şi pe cele ale propriilor greşeli de educaţie. Şi am avea şi de unde să ne inspirăm, că doar nu degeaba îl considerăm pe Caragiale contemporanul nostru ...