Lui...

Vorbim despre tendinţa mai veche de extindere la numele proprii feminine a unui tipar care ar trebui să fie utilizat doar cu numele masculine.

Nu e nicio discriminare, dar corect este să spui casa lui Ion, dar grădina Anei... ca să fac referinţă la numele cel mai des întâlnite la exemplele de prin manuale (știţi acelea cu Ana are mere). Dar tiparul cu lui se insinuase de ceva vreme şi la nume feminine, dar doar la cele cu rezonanţe străine. „Lui Carmen” este exemplul clasic de prin gramatici şi este forma corectă. Iar de aici nu a mai fost decât un pas. Dacă toate Anele, Ioanele, Monicile sau Ruxandrele au vrut egalitate, să fie egalitate! Lăsând gluma la o parte, modul de exprimare a posesiei, de exemplu, pentru numele masculine se extinde în defavoarea formei care poate că e simţită cumva ca învechită sau incompatibilă cu vorba grăbită de zi cu zi. Mai mult, şi „lui” e pronunţat în grabă, forma popular colocvială şi, până la urmă orală şi în contexte mai îngrijite fiind pur şi simplu lu’. În scris cred că „părerea Anei” este o formulare încă frecvent întâlnită, iar „lui” este specific numelor masculine şi are şi toate vocalele la el. În plus, nici unele nume masculine nu au stat dintotdeauna cuminţi în tiparul lor cu “lui”. Sunt ceva exemple, poate mai vechi, dar încă utilizate în anumite contexte. De exemplu, cred că nu numai la ţară se spune încă Duminica Tomii.

Dar chiar dacă de spus se spune des lu’ Monica, în gramatici scrie totuşi că majoritatea numelor feminine nu trebuie să beneficieze de sprijinul lui... „lui”.