Gardu' și leopardu'

Speram ca şi anul ăsta emulaţia specifică, florile-valuri şi mămicile gătite ca de recepţie la Casa Albă să-şi pună amprenta pe începutul de an şcolar. Din nefericire singurele imagini care-mi bântuie emisferele rămân cele ale educatoarelor şi învăţătoarelor care vopseau de capul şi pe banii lor gardul – pentru că înăuntru leopardul pare să-şi fi făcut rezervare cel puţin pe un semestru înainte... Cu toate sistemele pe avarie, nu doar cu cel de învăţământ, România a-ncercat totuşi să zâmbească; am văzut chiar un panou la intrarea într-un liceu bucureştean pe care scria negru pe alb “Bine aţi venit!” – o fi fost din sponsorizări, l-or fi vopsit părinţii, profesorii ori chiar elevii?

Mizez în acest an şcolar (sau MAI ALES în acest an şcolar), ca şi onor stăpânirea probabil, pe conştiinţa profesorilor – cam singurul lucru de care nu se poate atinge nici parlamentul, nici guvernul şi nici ministerul. Celelalte (motivaţia, entuziasmul sau demnitatea) sunt la index şi nici nu se întrevede vreo schimbare de parametrii sau de optică la nivel înalt. Un lucru e cert: marii perdanţi ai acestor daraveri perpetue sunt de fiecare dată elevii – d'aia mă bizui pe luciditatea tagmei dascălilor! Pe cealaltă tabără, formată din legislativ şi executiv, nu mai contează nimeni – acolo conştiinţa ori lipseşte din născare ori este interzisă prin consemn.