„Despre morți numai de bine sau nimic”.

La români, agresiunea asupra memoriei celor care ne părăsesc nu se manifestă numai la moartea unor personalități publice. Nici decedații cvasianonimi și familiile lor nu scapă de bârfă și colportările de mizerii din partea celor care se declară prieteni din tinerețe și apropiați ai defunctului. Chiar la parastas, unde toți ar trebui să se reculeagă în amintirea celui care a plecat, acești acuzatori de ocazie nu scapă prilejul să le șoptească celor din jur că ei știu cum a făcut rost de bani decedatul când a cumpărat casa, că mai știu și câte amante a avut, că sicriul a fost suspect de luxos, sau că a fost prea ieftin, că la moștenire o să vină și un copil din flori ...

Să fie vorba doar de niște lipsuri în educația lor religioasă? De lipsă de respect în fața morții? Sau doar ranchiună, ură, frustrări personale și invidie? Oare suntem atât de săraci și sufletește încât am ajuns să invidiem până și moartea altuia?