De la BIOS la UEFI

Nici chiar cele mai performante computere nu reuşesc să pornească în mai puţin de jumătate de minut. Asta pentru că un element din construcţia lor datează încă din preistoria informaticii. Dar foarte curând situaţia s-ar putea ameliora.

Între momentul în care apăsăm butonul de start şi cel în care începe să lucreze sistemul de operare, orice computer trece printr-o fază intermediară. Mai întâi porneşte aşa-numitul sistem BIOS, care pentru mulţi pare invizibil, dar care în orice caz îndeplineşte câtva funcţii importante: pentru început testează toate componentele fizice, apoi încarcă sistemul de operare, iar după ce acesta e încărcat, asigură comunicarea între sistemul de operare şi câteva dintre componentele fizice şi periferice. Acest BIOS a devenit, prin vechimea sa, una din barierele dezvoltării componentelor fizice. De exemplu, introducerea noilor maşini pe 64 de biţi a făcut necesare foarte multe artificii de compatibilizare. Ca să nu mai spunem că BIOS are şi câteva limite imposibil de depăşit - el nu poate opera decât cu harduri de până la 2 Terabyte – pare mult, dar la cât de repede creşte capacitatea de stocare a hardurilor moderne, în curând asemenea harduri vor fi pe toate drumurile. Aşa că, într-un fel sau altul, problema trebuia rezolvată. Aşa a apărut UEFI, o interfaţă mai avansată.

Diferenţa dintre BIOS şi UEFI e că în vreme ce primul sistem lucrează cu o arhitectură destul de rigidă, cel de-al doilea este mai flexibil şi se adaptează oricărei arhitecturi posibile de maşină de calcul. Experţii cred că în 2011, numărul computerelor dotate cu UEFI va exploda.