Datoria publică

Ştim bine că am trăit pe datorie în epoca economiei care duduia. Acum, creşterea economică e mai mică, dar măcar e sustenabilă. Economia a avansat cu doar 0,7% în primele trei luni ale anului, dar este vorba de o creştere sănătoasă – cheltuim cât producem.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, statul s-a împrumutat cu un miliard şi jumătate de euro. Tranzacţia s-a făcut printr-o emisiune de eurobonduri cu un randament -- sau o dobanda -- de peste 5% pe an. Asta înseamnă că, în fiecare din următorii cinci ani, se vor plăti circa 75 de milioane de euro doar ca dobândă la banii împrumutaţi într-o singură zi de statul roman. Şi este vorba doar de un împrumut din multe altele. De la începutul anului, statul român a atras în acelaşi mod 4,5 miliarde de euro de pe piaţa externă şi s-a împrumutat cu circa 7 miliarde de euro de la băncile locale. În total, s-au strâns 11 miliarde şi jumătate de euro în mai puţin de şase luni.

E adevărat, nu toţi aceşti bani sunt folosiţi pentru cheltuielile curente. La fel ca un client oarecare de bancă, statul român îşi refinanţează vechile împrumuturi. Când starea economiei era mai puţin bună, pe piaţa externă statul se putea împrumuta doar dacă oferea o dobândă foarte mare la obligaţiunile emise. Acum, că economia şi-a mai revenit cât de cât, se împrumută mai ieftin ca să-şi achite împrumuturile vechi.

Însă, cu toate aceste mişcări de bani de colo-colo, datoria publică a atins în martie un vârf istoric de 199 de miliarde de lei, sau 48 de miliarde de euro, adica 37% din PIB. În 2008, datoria publică era de 13% din PIB. O datorie atât de mare nu este încă o problemă. Italia şi Grecia au o datorie publică de peste 100% din PIB. Media în Uniunea Europeana e de circa 75%. Iar în propunerea de revizuire a Constituţiei e prevăzută o limită de 60%. Însă, la acest capitol, parcă nu e necesar să ajungem în rând cu ţările din vestul Europei.