Cronicile din România - fotbalistul, cartoful și kilometrul

Un sac de cartofi – la atât se autoevalua acum câţiva ani un fotbalist român care a mai rămas apoi un timp la statutul de speranţă, dispărând ulterior complet şi din cadrul general al fotbalului, nu doar din prim-plan. Sacul de cartofi însă s-a apreciat constant, deşi n-a evoluat nici prin Liga Campionilor şi nici prin a lu' Mitică, iar astăzi putem spune cu mâna pe inimă că fotbalistul român cu pricina nu mai face nici cât o ceapă degerată, iar cartoful valorează greutatea lui în a...vocado, de exemplu. Treaba e că fotbalişti ieftini şi buni se găsesc în continuare pe toate drumurile, dar cartofii cu aceleaşi calităţi trebuie căutaţi mai în... profunzime. Adică prin România profundă...

Să ne-nţelegem: nu m-am dus după cartofi! Să zicem că viaţa m-a purtat în week-end undeva pe la vreo 80-90 de kilometri de Bucureşti şi, cum îmbinarea utilului cu plăcutul este una din îndeletnicirile mele cotidiene, pe drumul de întoarcere m-am ales cu un sac de cartofi ieftin ca braga, dar am avut surpriza să constat că pe măsură ce mă apropiam de capitală preţul o luase la sănătoasa şi creştea cu 20-50 de bani cam la fiecare kilometru. Şi nu vorbesc aici de vreo calitate superioară sau de vreun adaos comercial! Nu, soiul era acelaşi, iar de factură ori bon fiscal nici nu se punea problema.

Scrie-n Capital că producţia internă asigură doar 20% din necesarul de consum! Aşa o fi; dar nu explică nimeni totuşi de ce restul de 80% adus din import, cu tot cu taxe şi transport, ajunge în galantar la jumătate de preţ faţă de cartoful românesc! Pur şi simplu nu se leagă!! Pentru că şi mie la marginea drumului şi domnului retailer în cantităţi industriale, ţăranul vinde kilogramul la un preţ mai mult decât decent... Indecenţa din piaţă ori supermarket însă cred că ţine de aceleaşi reguli după care funcţionează şi comerţul cu fotbalişti: nu-i prost ăla care cere, ci ăla care dă!