"A prevedea"

Cărţile de gramatică sunt doar pentru cei care merg la şcoală. Iar explicaţiile de genul „nu se spune aşa pentru că...” sunt inutile atunci când vorbeşti corect. Cu toate acestea şi pentru că „a greşi e omeneşte”, cum spunea latinul, explicaţiile gramaticale şi reproşurile de genul „nu e corect” devin un fel de joc de societate cu actori mai mult sau mai puţin afectaţi!

Cei care ne atrag atenţia că, de exemplu, nu se spune „s-ar prevede ceva” sunt bineînţeles afectaţi de greşeală şi folosesc tonul afectat ca modalitate de persuasiune. Cei care spun aşa sunt mai degrabă afectaţi de faptul că au fost corectaţi şi întreabă „dar de ce” că poate, poate îl prind pe campionul corectitudinii pe picior greşit! Şi se prea poate ca cel care vorbeşte corect şi ştie că se spune „s-ar prevedea” să nu mai ţină minte şi cum şi de ce şi din ce cauză. Cel mai simplu şi poate şi cel mai eficient este să folosească metoda reducerii la absurd, întrebându-şi interlocutorul dacă spune cumva „s-ar vede”... Dar cei care s-au aventurat să întrebe de ce spunem şi „s-ar vedea” şi „s-ar prevedea” trebuie să suporte şi o explicaţie extrasă din cartea de gramatică. Din care aflăm că aceasta este o formă verbală de condiţional prezent, alcătuită dintr-o componentă care îşi schimbă forma în funcţie de persoana şi numărul pe care le vrem exprimate – adică aş, ai, ar, am, aţi, ar, amintite aici de la persoana întâi singular până la a treia plural – plus forma verbului propriu-zis, formă denumită în „Gramatica Academiei”, ediţia din 2005, „o secvenţă fonică omonimă cu infinitivul”.

Ajunşi în acest punct putem deschide şi DEX-ul, de unde aflăm că verbul în cauză răspunde la numele de „a prevedea”, deci aceasta este forma care ne trebuie. Şi asta pentru că, în treacăt fie spus, verbele sunt înregistrate în dicţionare musai cu forma de infinitiv. Informaţie care poate nu ne ajută să aflăm TOTUL DESPRE DEX, dar ne poate întări încrederea în DEX şi în utilitatea lui practică. Chiar şi când e vorba de ... puţină gramatică.