Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei locale 27 octombrie

Peste alunecările de la Aeroportul Sibiu aterizează vinovaţii; Locuitorii din Roşia de Amaradia îl aşteptă pe Nicolas Cage să redeschidă mina.

Revista presei locale 27 octombrie

Articol de Ina Chelan, 27 Octombrie 2010, 04:49

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor organizează, duminică, la Vatra Dornei, prima ediţie a Expoziţie de bovine, ovine de rasă şi produse tradiţionale. Expuse vor fi inclusiv 10 vaci charolaise aduse din Franţa, manifestarea venind pe fondul interzicerii preluării, din 2011, de către procesatori, a laptelui neconform. În aceste condiţii, crede dr. Dulgheru, Bucovina ar trebui să se reprofileze pe rasele de carne, în judeţul Suceava existând 7 abatoare la standarde europene declară şeful instituţiei sucevene citat de Evenimentul.

Cei care au realizat şi au proiectat lucrările la pista Aeroportului Internaţional Sibiu vor trebui să repare situaţia produsă de alunecările de teren care au avut loc la capătul pistei şi să suporte toate cheltuielile legate de aceste probleme. Expertiza tehnică în cazul alunecărilor de teren de la Aeroport arată că de vină sunt pământul de calitate proastă, folosit la umplutura din capătul pistei, şi sistemul de drenaj subdimensionat. Tribuna Sibiu reaminteşte că la finalul lunii august, la capătul pistei au avut loc alunecări de teren pe o distanţă de câteva zeci de metri.

După ce a „înghiţit” aproximativ 11 milioane de euro din bugetul local al municipiului Deva, data finalizării construcţiei parcului de distracţii Aqualand rămâne incertă. Cotidianul Servus Hunedoara scrie că o suplimentare de fonduri cu 50.000 de lei solicitată în cadrul proiectului care vizează finalizarea parcului acvatic Aqualand a încins spiritele în şedinţa de ieri a legislativului local din Deva. Nemulţumirile consilierilor care s-au opus acestui proiect au vizat faptul că această investiţie a costat enorm, iar acum aceşti bani vor fi luaţi de la proiectele care vizează locuinţele pentru tineri.

Jumatate dintre focşăneni au fost lăsaţi de furnizorul ENET fără apă caldă şi caldură. Aceasta deaoarece restantele populaţiei la caldură au ajuns la peste 6 milioane lei. Primii care au rămas fără apă caldă şi caldură în prag de iarnă sunt locatarii asociaţiilor cu cele mai mari debite, aflăm din Ziarul de Vrancea.

Din Informaţia de Severin aflăm că a fost finalizat, în pro­porţie de 70%, pro­iectul „Reabilitare şi con­so­lidare DJ 670 Marga – Baia de Aramă”. Acest tronson de drum presupune şi traversarea, în apropierea localităţii Ponoarele, din nordul judeţului Mehedinţi, a singurului pod natural din Eu­ropa, intitulat sugestiv, Po­dul lui Dumnezeu. La această oră, monu­men­tul natural se află într-o stare accentuată de degradare. Din cauza factorilor naturali, a fenomenelor de în­gheţ-dez­gheţ şi a cir­cu­laţiei maşinilor de mare tonaj, o par­te din rocile din care este for­mat acest pod s-au des­prins, exis­tând riscul de pră­buşire. S-a luat în cal­­­cul con­s­trucţia unei rute oco­­­li­toare, de apro­ximativ un kil­o­metru, pen­tru a devia tra­ficul rutier de mare tonaj atât pe durata lu­crărilor de con­so­li­dare a mo­nu­mentului na­tural, cât şi după finalizarea aces­tora.

Fundaţia “Părinţi clujeni” a donat ieri Spitalului de Copii din Cluj o maşină de transport al pacienţilor stabili aflaţi în îngrijire.Pentru ca suma totală necesară achiziţionării maşinii să poată fi strânsă, părinţii angrenaţi în proiect au organizat de-a lungul celor patru luni mai multe evenimente caritabile, precum “Zâmbet de copii”. Cea mai darnică persoană fizică, rămasă anonimă, a fost o clujeancă de 40 de ani, care a cumpărat 100 de bilete la spectacolul caritabil “Albă ca Zăpada” de la “Puck”, în valoare de 1.000 de lei, citim în Ziua.

Locuitorii din Roşia de Amaradia au aflat că în comuna lor va filma actorul american Nicolas Cage. Dacă primarul comunei îl aşteptă pe actor pentru a-l vedea în carne şi oase şi pentru a-i cere un autograf, sătenii cred că Nicolas Cage este cel care le va rezolva problemele din comunitate. Ei cred că actorul american are putere economică să deschidă cariera închisă în urmă cu 14 ani şi totodată va crea noi locuri de muncă. Oamenii se strâng şi vorbesc în faţa porţilor de sosirea lui Nicolas Cage şi-şi fac planuri pentru marele eveniment. “ Mergem toţi în carieră şi îi explicăm omului situaţia că el nu ştie care e treaba. Vorbim cu el şi poate rezolvăm ceva. Dacă ne ducem mai mulţi ar fi bine, numai să ştim noi exact ziua în care vine”, spune o femeie citata de cotidianul gorjean Pandurul.



Armata României, ambasadorul nostru în lume
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:47

Armata României, ambasadorul nostru în lume

De Ziua Armatei, vorbim despre militarii români care luptă la peste 4000 de kilometri de casă.

Armata României, ambasadorul nostru în lume
Rămân fără apă din cauza datoriilor
România, devreme 25 Octombrie 2013, 11:41

Rămân fără apă din cauza datoriilor

Se întâmplă şi la Petroșani, unde societatea care furnizează apă a dat în judecată asociația de proprietari, pentru o datorie...

Rămân fără apă din cauza datoriilor
La şcoală, prin pădure
România, devreme 23 Octombrie 2013, 10:33

La şcoală, prin pădure

Între 2 şi 12 kilometri trebuie să parcurgă pe jos, prin pădure sau poteci, elevii din clasele I-VIII din localităţile...

La şcoală, prin pădure
Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
România, devreme 22 Octombrie 2013, 10:55

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii

Medicii recunosc faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui dotările bat recordul de "vârstă" în materie de...

Cabinete stomatologice cu dotări mai în vârstă decât pacienţii
Sobe cu lemne la bloc
România, devreme 21 Octombrie 2013, 13:10

Sobe cu lemne la bloc

Localnicii din cele cateva blocuri din Însurăţei se încălzesc fiecare după cum poate, fie cu ajutorul sobelor pe lemne, fie...

Sobe cu lemne la bloc
''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
România, devreme 12 August 2013, 22:45

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''

Psihoterapia canina

''150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă''
Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
România, devreme 08 August 2013, 14:55

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?

Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic asemănător cu lupul, dar mai mic decât acesta, care trăiește în nordul Africii, în...

Şi totuşi, sunt şacali în nord-vestul ţării sau nu ?
Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia
România, devreme 07 August 2013, 14:10

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia

Peste 20.000 de orădeni nu şi-au plătit impozitele, dar primăria oraşului a găsit metoda eficienta: să trimită o maşină...

Nu plăteşti datoriile către stat, vine Fiscul şi le ia