Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Revista presei centrale, 11 martie

Articole din Adevărul, Gândul, România Liberă, Jurnalul Naţional şi Evenimentul Zilei.

Revista presei centrale, 11 martie

Articol de Alex Olaru, 11 Martie 2011, 11:13

Codul Muncii, scris de Stânga cu mâna dreaptă, titrează Adevărul, care face o comparaţie între documentul asumat de Guvern şi varianta USL.

Jurnaliştii constată: PSD şi PNL au fost acuzate că au copiat în proporţie de 80 la sută proiectul de lege al Guvernului. Paradoxal, textul moţiunii de cenzură depuse aduce opt argumente care sunt contrazise de Codul pe care chiar Opoziţia l-a depus la Senat. Reacţia vicepreşedinei PNL, Mariana Câmpeanu, cea care a citit în plen textul moţiunii :"NU FIŢI CHIŢIBUŞARI!"

Mai profitabil decât aurul sau bursa e... cartoful, constată Gândul, care explică modul în care preţul acestei legume a explodat pur şi simplu: de la începutul anului, cartoful s-a scumpit cu 17 procente.

Prin comparaţie, în primele două luni ale anului, bursa a crescut cu aproape 10%, iar aurul s-a...ieftinit cu 4,8%.

Jurnaliştii de la Gândul citează datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi remarcă:" dacă cineva ar fi cumpărat cartofi la finele anului trecut şi i-ar fi vândut la finele lui februarie, ar fi obţinut un câştig mai mare decât ar fi avut investind la Bursă sau în aur sau decât randamentul oferit de bănci la depozite".

Întrebat de scumpirea preţului la cartof, ministrul Agriculturii a declarat că este o problemă tehnică. Pe de altă parte, contactat de Gândul, preşedintele Federaţiei Naţionale CARTOFUL, Ioan Benea precizează: "Domnule, eu vând la poarta fermei cu doi lei pe kilogram, TVA inclus. Dacă el ajunge să coste 3 lei şi 50 de bani pe kilogram în raft, eu nu am ce să fac. Pe circuit mai sunt distribuitorii, dar şi marile reţele comerciale. Trageţi singuri concluzia".

România Liberă reia astăzi subiectul creşterii preţurilor la combustibili şi titrează: "Un nou şoc petrolier zguduie Lumea". "Preţul benzinei la pompă bate recorduri istorice nu numai la noi în ţară", scriu jurnaliştii, "ci în întreaga Europă, cu toate că preţul ţiţeiului este încă departe de vârful atins în 2008".

Şi totuşi....de ce a crescut subit preţul aurului negru cu 20%? "Din cauza aspectului psihologic şi a lipsei cunoaşterii realităţilor economice, dar şi din cauza speculei care a beneficiat şi de efectul dramatic creat de televiziuni", răspunde România Liberă, care conchide: marea necunoscută rămâne Arabia Saudită, regat al cărui destabilizare, puţin probabilă totuşi, ar avea consecinţe devastatoare asupra Lumii.

"Nemţilor le este frică să vină ca turişti în România", aflăm din Jurnalul Naţional. Motive: infracţionalitatea, preţurile mari şi...serviciile proaste."

Cui îi vine în cap România când se vorbeşte de turism ?Nemţilor NU, pentru că leagă România de o ţară care nu e sigură", spune reprezentantul unui turoperator german citat de Jurnalul Naţional. Problemele sesizate au ajuns şi la urechile ministrului de resort, Elena Udrea, prezentă la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin. Oficialul român a promis că va soluţiona o parte din probleme, dar a catalogat pretenţiile namţilor ca fiind, citez, "ridicate".

"Transplant fără precedent în medicina românească", titrează Evenimentul Zilei - medicii de la Spitalul Marie Curie au efectuat ieri un transplant de os unei tinere care suferă de boala oaselor de sticlă.

Osul a fost luat de la o persoană în moarte cerebrală. Intervenţia, a fost un succes, scriu jurnaliştii, iar soluţia găsită de medicii români este un procedeu unic. Tot în Evenimentul Zilei, un pont pentru cei care au bani pentru construcţii: "meşterii au scăzut tarifele cu 50%" faţă de perioada de boom imobiliar.

Revista presei centrale, 9 martie
Revista Presei 09 Martie 2011, 08:59

Revista presei centrale, 9 martie

Articole din Gândul, România Liberă, Evenimentul Zilei şi Jurnalul Naţional.

Revista presei centrale, 9 martie
Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista Presei 07 Septembrie 2012, 07:12

Revista presei centrale, 7 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Curierul Naţional.

Revista presei centrale, 7 septembrie
Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista Presei 06 Septembrie 2012, 07:26

Revista presei centrale, 6 septembrie

Articole din România Liberă, Evenimentul Zilei, Bursa, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional şi Adevărul.

Revista presei centrale, 6 septembrie
Revista presei, 3 septembrie
Revista Presei 03 Septembrie 2012, 07:13

Revista presei, 3 septembrie

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Curierul Naţional şi România Liberă.

Revista presei, 3 septembrie
Revista presei, 31 august
Revista Presei 31 August 2012, 07:12

Revista presei, 31 august

Articole din Evenimentul zilei, Adevărul, Jurnalul naţional, Ziarul financiar şi România liberă.

Revista presei, 31 august
Revista presei centrale, 30 august
Revista Presei 30 August 2012, 06:54

Revista presei centrale, 30 august

Articole din Adevărul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Ziarul Financiar.

Revista presei centrale, 30 august
Revista presei centrale, 28 august
Revista Presei 28 August 2012, 07:29

Revista presei centrale, 28 august

Articole din Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, România Liberă şi Adevărul.

Revista presei centrale, 28 august
Revista presei centrale, 27 august
Revista Presei 27 August 2012, 07:48

Revista presei centrale, 27 august

Articole din România Liberă, Ziarul Financiar, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Curierul Naţional, Adevărul şi Bursa.

Revista presei centrale, 27 august