O vorbă bună 138 - Binele incognito

Când faci un bine cuiva, te aştepţi să ţi se răspundă cu recunoştinţă. Şi când nu ţi se răspunde aşa, ajungi să-ţi pară rău de binele făcut, sau să gândeşti că omul pe care l-ai miluit nu merita binefacerea ta.

Acest tip de comportament nu este deloc creştinesc. Asta pentru că nu corespunde îndemnului lui Iisus Hristos: "când faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta".

Cu alte cuvinte, să ai grijă ca binele pe care-l faci să nu se transforme în instrument de satisfacere a propriului orgoliu sau de promovare a unei imagini bune.

Se povesteşte că un părinte care trăia în deşert, pe nume Longinus, era cunoscut pentru puterea rugăciunilor sale prin care reuşea să vindece boli foarte grave.

O femeie bolnavă de cancer, auzind acest lucru, a plecat să-l caute pe Ava Longinus. L-a găsit, dar nu ştia că acest bătrân zdrenţăros este omul pe care-l căuta.

Bătrânul îi zise femeii: „Îl cauţi pe şarlatanul acela bătrân? Nu te duce la el că e un mare amăgitor. De ce vrei să-l găseşti?”

Şi femeia îi spuse necazul ei. Bătrânul o binecuvântă, şi-o trimise acasă spunându-i: „Dumnezeu te va face bine. Longinus nu te-ar fi putut ajuta”.

După o lună femeia s-a vindecat, dar n-a ştiut niciodată că binefăcătorul ei a fost chiar ava Longinus.