O vorbă bună 129 - Zbor de fluture

Am vizitat de curând o expoziţie de fluturi tropicali vii. La Praid, în judeţul Harghita, într-o casă de lemn cu acoperişul transparent, o mulţime de fluturi de diferite mărimi zburau printre plantele din încăpere.

Ceea ce m-a uimit, dincolo de frumuseţea colorată şi delicateţea acestor insecte, a fost să aflu că fluturii nu trăiesc decât trei săptămâni. O viaţă scurtă, timp în care zboară, încântând ochii celor care-i văd.

Şi am mai observat ceva: ei îşi dezvăluie frumuseţea în toată splendoarea doar când zboară, când sunt în mişcare, pentru că atunci poţi să le vezi aripile colorate deschise.

Şi mi-am dat seama că aceste insecte oferă o lecţie extraordinară pentru noi oamenii. Fluturii îşi dedică viaţă, într-un mod inconştient, desigur, încântării celorlalţi.

Omul trăieşte mult mai mult decât un fluture, deci are mult mai multe prilejuri de a-i bucura pe cei care-l văd. E drept că ratăm foarte multe ocazii de a o face.

Dar, ce frumoasă ar fi viaţa dacă oamenii ar fi ca fluturii, adică, prin tot ceea ce fac să-i bucure pe ceilalţi. Şi mi-am adus aminte de această lecţie astăzi când este sărbătorită de catolici Fericita Tereza, Maica Tereza.

V-o mai amintiţi: călugăriţa îmbrăcată într-o mantie albă tivită cu albastru care-i îngrijea pe bolnavii din India. O vedeam în anii ‘90 la televizor.

Ea a trăit cu adevărat ca să-i bucure pe alţii. Maica Tereza spunea adesea: „De fiecare dată când zâmbesti cuiva, este un gest de dragoste, un dar către acea persoană, un lucru frumos.” Şi eu aş adăuga: „Un zâmbet poate fi ca un zbor de fluture.”