O vorbă bună 110 - Răbdarea

O educatoare îşi ajuta unul din copii să îşi pună cizmuliţele în picioare. Grădiniţa organiza o excursie şi toţi copiii erau aşteptaţi în autocar.

Cu tot efortul, cizmuliţele nu voiau nicicum să intre. La un moment dat, băiatul zise: „ - Doamnă, dar sunt puse invers”.

Educatoarea îşi dădu seama că din grabă inversase încălţările. Le scoase şi îşi încălţă copilul corect. Dar cizmele tot greu intrau.

„ – Ştiţi ceva, spuse băieţelul, cizmele astea nu sunt ale mele. Eu am cizme albastre nu negre.”

Educatoarea îşi păstră calmul, se uită în jur şi văzu într-un colţ cizmele albastre. O luă de la capăt cu încălţatul. Dar ciubotele tot greu intrau în picoarele copilului.

Până la urmă reuşi să-l încalţe, îl îmbrăcă şi cu haina şi în final îl întrebă: „- Unde îţi sunt mănuşile? - Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pierd, răspunse cu un aer nevinovat copilul”.

Educatoarea trase aer în piept, zâmbi şi repetă operaţiunea: descălţare-încălţare.

Tu ce-ai fi făcut în locul ei? Poate ţi-ai fi ieşit din fire. Răbdarea e o calitate cu care nu ne naştem, ce-i drept, dar pe care o putem cultiva.