O vorbă bună 104 - Noapte şi zi

Bunătatea şi răutatea unui om se văd, se zice, pe faţa lui. Omul bun are o anumită lumină pe chip, în timp ce omul rău este, dimpotrivă, întunecat.

Nu ştiu cât de valabilă este această părere, dar drept e că chipul unui om tolerant şi înţelegător e mai destins decât mina încruntată a celui care are tot timpul ceva de reproşat.

Se spune că într-o mănăstire, stareţul, care era un om înţelept, şi-a întrebat într-o zi ucenicii: „Când vă daţi seama că noaptea s-a sfârşit şi a început ziua.”

Unul dintre călugări a răspuns: „Când reuşesc să văd vârful brazilor de dincolo de gardul mănăstirii.”

Altul a zis: „Atunci când de la fereastra chiliei mele disting crucea de pe turla bisericii.”

Stareţul nu fu mulţumit de răspunsuri şi le spuse varianta corectă: „S-a făcut ziuă atunci când reuşeşti să vezi un om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi să faci asta, în sufletul tău este noapte, chiar dacă soarele e sus pe cer.”

Dacă e să aplicăm cuvintele acestui stareţ înţelept în dreptul fiecăruia, ce am găsi în suflet: noapte sau zi?