Interviu cu Florin Iaru

„Viaţa mea, aşa ratată cum e, e cea mai bună dintre toate vieţile posibile!”

În studioul Maratonului de duminică s-a aflat Florin Iaru, unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani.

Printre subiectele abordate în cadrul celor aproximativ 3 ore de dialog s-au numărat experienţa trăită de poet în închisoarea Jilava şi sentimentele care l-au încercat în ultimele zile ale anului 1989, dar şi prietenia sa cu o serie de personalităţi ale lumii culturale româneşti, precum Liviu Antonesei, Romulus Bucur sau Mircea Cărtărescu.

„Noi am avut o şansă şi o neşansă în acelaşi timp. Pe vremea în care am fost noi foarte tineri şi în care ni s-ar fi cuvenit banii şi gloria, cultura românească s-a închis. Aşa a fost bucla deschisă de Ceauşescu în 1967-1968- bucla umanismului socialist sau a comunismului cu faţă umană, pe care a închis-o în 1980 definitiv. În clipa aia eram noi în plinătatea forţei creatoare, atunci visam că vom răsturna munţii. Pe de o parte scriam şi ne plăcea ce scriam şi ne iubeam între noi ca poeţi şi ca scriitori şi pe de altă parte eram prieteni. Din cauza asta noi am fost, poate, cea mai ciudată generaţie din istoria literară a României. Nici după 20 de ani nu am ajuns să ne duşmănim la cuţite, precum celelalte generaţii, care mai devreme sau mai târziu ajung să nu-şi mai vorbească.”

Întrebat cât de mult s-a schimbat România în ultimii 20 de ani, Florin Iaru a răspuns:

“România sigur că s-a schimbat, dar e ca şi cum am construi o casă şi am folosi o temelie veche şi după ce am înălţat acoperişul, ne dăm seama că această casă stă într-o rână. Practic, eu cred că am ratat reconstrucţia României în primele luni de zile ale anului 1990."