Lumea ca miracol

Aztecii şi mayasii împărtăşeau credinţa că sufletele celor plecaţi dintre cei vii continuă să trăiască într-un loc special numit Mictlan. Din locul lor de odihnă veneau, într-o zi anume a anului, să-şi viziteze rudele, să petreacă împreună şi să se bucure de tot ceea ce înseamnă viaţa în comun cu cei dragi.

De aceea, deşi a fost inclusă în ritualul creştin, sărbătoarea aceasta are în comunităţile mexicane o încărcătură de bucurie, de veselie, care nu alterează cu nimic spiritualitatea ei.

În plus, este o manifestare a spiritului de comunitate, în familie şi vecinătate, menită să dizolve, terapeutic, individualismul care macină cea mai mare parte a vieţii moderne.

( Audio: Ascultați întreaga poveste )

Celebrarea are în centrul ei un altar, creat de fiecare familie, în jurul căruia se organizează toate pregătirile şi ceremoniile acestor zile. Altarul este, ca orice loc sacru, o structură miniaturală a elementelor esenţiale ale lumii: pămînt, aer, apă şi foc. Ele sunt reprezentate de fructe şi alte daruri ale pămîntului, un element sensibil la mişcarea aerului, cum este hîrtia foarte subţire, apă de băut pusă într-un bol special şi, desigur, o lumînare sau o candelă.

Flori speciale împodobesc altarul, iar de pe el nu lipseşte ofranda de mâncare, una specială, făcută pe bază de porumb, planta din care mayaşii erau convinşi că se trag.