Jocurile minții pe strunele vieții
O poveste despre moștenire sufletească, sensibilitate artistică, prietenie și dragoste părintească
Articol de Sorina Man, 10 Februarie 2015, 07:24
Îi mulțumesc că m-a purtat departe
Pe drumul său de gust și armonie
Spre culme de lucidă poezie,
Că mi-a deschis în față prima carte,
Că mi-a aprins lumina și-altor arte
În suflet încă din copilărie,
Lăsând stelara lor minunăție
Pe aripi de-ncântare să mă poarte.
Regretul că-mi lipsește se propagă
Și azi în amintirea mea întreagă,
Iar foarte de curând o remușcare
Mi-a ridicat un fel de nod în gât
Că nu-mi găsesc răspuns la întrebare:
O fi știut că l-am iubit atât?
(Tatei, sonet din volumul DIURNE de Constantin Ottescu)
Urmaș al unor familii de neam vechi și de renume - Ottescu și Noica - despre care Nicolae Titulescu afirma , într-o scrisoare, că fac forța României - profesorul de matematici Constantin Ottescu își împărtășește universul interior prin desene și sonete.
AUDIO
