Iutimea Sa...Rosu Imparat

Învăţaţii susţin că ardeiul iute este parte a dietei noastre de cel puţin 10.000 de ani.

Populaţiile native ale Americii îl cultivau, deja, acum mai bine 5000 de ani. Acolo l-a redescoperit pentru noi...Christofor Columb care, pe lângă alte greşeli faimoase, a făcut-o şi pe aceea de-a confunda praful de ardei iute, uscat, cu piperul, de unde şi numele de piper rosu, pe care i l-a dat.

Odată adus în Europa, aşa i-a rămas numele până când botanistul francez Tournefort a îndreptat greşeala şi a creat o clasă anume pentru el, Capsicum. De unde i-a venit ideea acestui nume? Din bogăţia limbii vechilor greci, spun unii, unde kapto înseamnă a muşca, şi nu se referă la faptul că noi îl muşcăm pe el, ci el pe noi! Latiniştii cred însă cu tărie că verbul vine din latina veche capto şi se referă la faptul că seminţele plantei sunt ţinute captive de învelişul cărnos, plin de seve şi culori.

În Europa o descriere sistematică a plantei se află încă la 1542, în cartea lui Fuchs, iar documentele atestă cultivarea lui în grădinile mânăstireşti ale Moraviei, pe la 1566.

Denumirea universală a ardeiului iute, care poate fi recunoscută în orice limbă, este aceea de chilli şi provine din limba vechilor azteci.

Cînd vine vorba de bucătărie, ingeniozitatea folosirii ardeiului iute nu este deloc mai mică decît cea folosită pentru fraţii săi de specie, slanacee...O familie pe cât de familiară – cartof, vânătă, roşie, pe atât de diversificată, dacă ne gândim că include tutunul, petunia, beladona şi mandragora. Consumat în stare naturală, pus în tigaie sau fiert dimpreună cu cele mai felurite feluri de cărnuri şi legume, murat sau uscat, ardeiul iute colorează deopotrivă gustul şi mirosul, în orice combinaţie şi în orice anotimp.

Audio:Ascultati intreaga poveste