Floarea Paştelui
În preajma Paştelui, la marginea pădurilor de foioase, prin poieni cu solul reavăn, se aşterne covor de flori albe, numite popular flori ale Paştelui.
Articol de Doina Creţu, 10 Aprilie 2012, 13:26
În funcţie de zonă, i se mai spune: Păscuţă, Pâinea-Paştelui sau Floarea-Vântulului.
Planta delicată, cu talie mică, înaltă de 10-15 cm, este originară din Europa şi este cunoscută din vechime. Face parte din genul anemonelor. Numele de Floarea-Vântului nu este întâmplător. I-a fost dat de grecii antici. În limba greacă vânt se spune “anemos”. Florile se deschid la soare, dar în zilele ploioase şi la căderea nopţii se închid. La începutul verii planta intră în repaus dar va reapare din rizomi în primăvara următoare.
Această denumire de Floarea Paşteli (Paschflower) a fost folosită pentru prima oară în anul 1597, de botanistul John Gerade, un naturalist care a studiat planta peste 30 de ani, a observat că Floarea-Pastelui nu înfloreşte mai devreme de 15 martie dar nici mai târziu de 10 mai, perioada care corespunde postului Paştelui, de cele mai multe ori.
Pe cât este de delicată floarea, pe atât de periculoasă este planta în întregime. Instinctiv, animalele nu o consumă. Toxinele pe care le conţine nu o recomandă ca o plantă de leac. Sunt multe legende inspirate de Florea Paştelui sau Păşcuţă. Claudiu Pădurean vi le aminteşte:
Audio:
