Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri

În toată lumea este marcată luni, Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, o iniţiativă lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri

Articol de Florin Lepădatu, 26 Iunie 2017, 07:32

În toată lumea este marcată luni, Ziua împotriva Consumului şi Traficului de Droguri, o iniţiativă lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.

Anul acesta, evenimentul are un mesaj care le reaminteşte părinţilor cât de important este să-i asculte pe copii pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă, departe de atracţia stupefiantelor.

În România, Agenţia Naţională Antidrog a început încă de duminică o campanie de sensibilizare, cu multe manifestări în parcuri din marile oraşe.

Voluntarii au încercat să le explice în detaliu pericolul celor interesaţi, spune Sorin Oprea, Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog: "Prin aceste activităţi, încercăm să atragem atenţia asupra acestui fenomen foarte grav, încercăm să oferim alternative la consum, în special prin sport, astfel încât tinerii să fie cei care pot să decidă ceea ce vor face în viitor.

Este foarte important că ni s-au alăturat foarte mulţi parteneri anul acesta, atât în municipiul Bucureşti, cât şi în ţară.

De asemenea, alături de noi la această acţiune participă foarte multe ONG-uri, care în momentul de faţă promovează în special activităţi de prevenire sau activităţi în rândul tinerilor."

Potrivit celor ma recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume, aproximativ 200 de milioane de oameni consumă droguri cel puţin o dată pe an, iar cei mai vulnerabili sunt tinerii.

Congresul SUA a aprobat pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan
În lume 24 Aprilie 2024, 07:35

Congresul SUA a aprobat pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan

Mai mult de 60 de miliarde de dolari sunt alocate Ucrainei.

Congresul SUA a aprobat pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel şi Taiwan
Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
În lume 23 Aprilie 2024, 18:26

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii

Parlamentul European a votat, astăzi, în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii.

Parlamentul European a votat în favoarea reformării regulilor bugetare ale Uniunii
Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
În lume 23 Aprilie 2024, 16:29

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza

Armata israeliană a efectuat unul dintre cele mai intense bombardamente din ultimele săptămâni în Gaza.

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
În lume 23 Aprilie 2024, 16:20

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit astăzi la Strasbourg în plenul legislativului comunitar pentru a...

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
În lume 23 Aprilie 2024, 16:04

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut

Războiul actual dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas a sporit amenințarea unor noi atacuri teroriste.

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
În lume 23 Aprilie 2024, 15:57

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare

Ministerul ucrainean de Externe şi-a instruit diplomaţii să întrerupă asistenţa consulară din străinătate pentru cetăţeni...

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
În lume 23 Aprilie 2024, 14:35

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari

Rusia continuă să atace pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene, cele mai recente ţinte fiind Kievul, Nikolaevul şi...

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
În lume 23 Aprilie 2024, 12:42

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"

"De vreme ce armamentul vine și banii au fost alocați, înseamnă că ne putem lupta, lumea se vă liniști, cetățenii vor rămâne...

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"