Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ziua Europeană a Protecţiei Datelor

UE a marcat recent Ziua Europeană a Protecţiei Datelor - un proiect demarat în urmă cu câţiva ani pentru ca Europa să devinã mai sigurã şi mai prosperã.

Ziua Europeană a Protecţiei Datelor

Articol de Laurenţiu Văduva, 31 Ianuarie 2017, 10:17

Uniunea Europeană a marcat recent Ziua Europeană a Protecţiei Datelor - un proiect demarat în urmă cu câţiva ani pentru ca Europa să devinã mai sigurã şi mai prosperã.

Într-o declaraţie comunã, comisarii europeni Vera Jourová şi Andrus Ansip au vorbit despre eforturile de îmbunătăţire a legislaţiei europene în domeniu şi despre beneficiile pe care le va aduce aplicarea acesteia.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

În fiecare an, la 28 ianuarie, marcăm Ziua Europeană a Protecţiei Datelor. În anul 2012, Comisia Europeană propunea un set extins de regulamente privind reforma protecţiei datelor pe teritoriul Uniunii Europene. În mai 2016, textele Legii şi Directivei în domeniu erau publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii.

Ambele se vor aplica din luna mai 2018.

Într-o lume din ce în ce mai digitalizată şi supusă atacurilor cibernetice, obiectivul este redarea controlului cetăţenilor asupra propriilor lor date personale şi crearea unui mediu de afaceri mai simplu, mai sigur şi mai transparent.

Reforma protecţiei datelor este un element cheie pentru Piaţa Unică Digitală a UE, care este, la rândul său, prioritate a Comisiei. Protecţia datelor personale este un drept fundamental în Uniunea Europeană şi merită cele mai înalte standarde de protecţie – afirmă comisarii Vera Jourova şi Andrus Ansip.

Ei amintesc că, în urmă cu doar două săptămâni, Comisia Europeană a propus o legislaţie revizuită, care să asigure şi mai bine intimitatea în comunicaţiile electronice. Comisia a cerut acum Parlamentului European şi Consiliului să adopte rapid această propunere.

Protecţia datelor europenilor trebuie să funcţioneze şi în străinătate.

Peste doar două zile intră în vigoare "Scutul de Protecţie a Intimităţii Uniunea Europeană - Statele Unite", acord lansat anul trecut.

1700 de companii au aderat deja la acest Scut şi alte 700 sunt în proces de aderare. Potrivit oficialilor europeni, Comisia va colabora şi cu alţi parteneri cheie precum Japonia sau Coreea de Sud, pentru a obţine cele mai adecvate decizii în domeniul protecţiei datelor.

O nouă directivă a Poliţiei va facilita schimburile de date pentru a preveni criminalitatea trans-frontalieră şi a garanta protecţia datelor personale. În încheiere, comisarii Vera Jourova şi Andrus Ansip au arătat că şi în acest an va fi continuat lucrul pentru ca cetăţenii şi companiile să poată beneficia de reguli clare şi eficiente de protecţie a datelor. Pentru că – spun ei - Uniunea Europeană doreşte ca standardul său de protecţie a datelor să devină unul global.