Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zeci de localități izolate din cauza zăpezii

Elicopterele ministerului de Interne au efectuat mai multe misiuni pentru transportul unor pacienţi din judeţele afectate de ninsori.

Zeci de localități izolate din cauza zăpezii
Casă sub zăpezi. Foto: Reuters.

Articol de Ioana Dogaru, 18 Februarie 2012, 20:01

71 de localităţi sunt izolate, 5 localităţi din judeţul Buzău sunt nealimentate cu energie electrică şi 80 de drumuri judeţene sunt închise din cauza căderilor masive de zăpadă.

Elicopterele ministerului de Interne au efectuat 9 misiuni aeriene umanitare cu 3 elicoptere, pentru transportul unor pacienţi din judetele Buzău, Sibiu, Covasna, Teleorman şi Iaşi, potrivit ministerului.

Ajutoare umanitare în localitățile afectate

Voluntarii au ajuns într-una dintre cele mai afectate localități din județul Buzău. De la începutul săptămânii, toată comuna Bisoca este blocată, însă două sate au cel mai mult de suferit, 800 de oameni fiind complet izolaţi.

Peste 30 de tineri de la o firmă din Bucureşti, au venit cu 3 dube şi 2 mașini de teren pline cu alimente şi îmbrăcăminte. Redactorul Radio România Actualități, Ramona Alexandrescu a realizat un reportaj în comuna Bisoca.

Și o caravană umanitară a polițiștilor a ajuns sâmbătă în mai multe localităţi din Judeţul Călăraşi, grav afectat de căderile de zăpadă şi viscol, potrivit corespondentului nostru Daniela Mihalache.

35 de familii din 5 localităţi ale Judeţului Călăraşi au primit de la polițiști lemne de foc.

Lehliu Sat este una dintre localităţile în care poliţiştii au distribuit lemnele cumpărate din banii donaţi de ei pentru ajutorarea persoanelor sinistrate.

Imobil evacuat din cauza zăpezii la Aninoasa

La Aninoasa, în judeţul Hunedoara, 11 persoane au fost evacuate sâmbătă deoarece acoperişul imobilului în care locuiesc risca să se prăbuşească din cauza stratului gros de zăpadă, dar şi a structurii de rezistenţă slăbite a clădirii.

O echipă de la Detaşamentul de Pompieri din Petroşani a fost trimisă pentru a da jos zăpada de pe acoperişul imobilului aflat în administrarea Primăriei din localitate, locatarii fiind evacuaţi din motive de securitate.

Corespondetul nostru, Ilie Pintea transmite că imobilul respectiv este un "bloc tip colonie" vechi de peste o sută de ani, iar acum trei ani, acoperisul unei asemenea clădiri a cedat din cauza zăpezii, fără a se înregistra victime.

Victime ale gerului

Medicii din Dorohoi au fost nevoiţi să amputeze picioarele a trei barbaţi care s-au prezentat la spital în stare gravă din cauza gerului, potrivit corespondentului Radio România Actualități, Gina Poenaru.

Doi oameni ai străzii şi un alt barbat din mediul rural care a lucrat mai multe zile în zăpadă au fost internaţi cu degeraturi, iar medicii au fost nevoiţi sa recurgă la amputare.

"Pacienţii prezentau degerături cu cangrenă, iar unica soluţie a fost amputarea de antepicior”, a declarat Valerian Andrieş, managerul Spitalului Dorohoi. Cei trei bărbaţi au rămas fără jumatate din laba piciorului, dar vor putea merge în continuare.

În Bucureşti, risc de inundaţii în unele zone dacă zăpada se topește brusc

Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a avertizat, sâmbătă că, în cazul topirii rapide a cantităţilor impresionante de zăpadă depuse în ultimele săptămâni, ar exista riscul inundării unor zone ale Capitalei.

Pericolul cel mai mare ar fi pe străzile unde nu există canalizare, a explicat Sorin Oprescu şi de aceea spune că le-a solicitat operatorilor responsabili cu deszăpezirea să acţioneze cu prioritate pe aceste străzi.

Timp de trei zile, începând de sâmbăta trecută, a nins abundent în Capitală, o mare cantitate de zăpadă fiind depozitată de-alungul bulevardelor şi străzilor.

Nămeţii izolează zeci de mii de oameni
România 10 Februarie 2012, 13:31

Nămeţii izolează zeci de mii de oameni

Case din sute de sate îngropate în zăpadă, gravide duse cu elicopterul la maternitate, alimente aduse cu armata, morţi care...

Nămeţii izolează zeci de mii de oameni
Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
România 28 Martie 2024, 12:35

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare

Ultima scumpire a fost făcută de compania de transport cu trenul în luna decembrie a anului trecut.

Biletele CFR se scumpesc de la începutul săptămânii viitoare
Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
România 28 Martie 2024, 12:22

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

În prezent, în cazul energiei electrice, clienţii plătesc 60 de bani pentru un consum mai mic de 100 de kw/h şi 80 de bani...

Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale
Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
România 28 Martie 2024, 10:02

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC

Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi noului proiect politic.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:08

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere,...

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:02

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a...

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș