Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: PRIETENII DE LA 10 - continuare Marţi, 25 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

20 Aprilie 2017
Vizualizari: 226
Comentează add

Aproape 70 de localităţi din judeţele Moldovei au rămas fără curent după ce vântul puternic a distrus mai multe linii de înaltă tensiune

Zeci de localităţi au rămas fără curent electric

radiojurnal

Foto. Arhivă.

Vântul puternic şi ninsoarea din ultimele ore au provocat, în ţară, avarii la liniile de înaltă tensiune. Zeci de localităţi nu mai au acum din acest motiv curent electric, iar altele au doar parţial. 

De aseară, de când s-au semnalat primele probleme şi avarii la liniile de înaltă tensiune şi până acum, distribuitorul regional de energie a soluţionat o parte dintre ele. De altfel, echipe de intervenţie ale distribuitorului de electricitate sunt şi acum în teren pentru repararea defecţiunilor.

Nu au în continuare lumină 18 localităţi din nordul judeţului Galaţi, 9 din Suceava, 13 din Neamţ, 13 din Bacău şi 14 din Vaslui. Şi în Prahova 158 consumatori din trei sate se află în aceeaşi situaţie. Tot aici, în satul Tărculeşti, din comuna Gornet-Cricov, s-a produs o alunecare de teren, care a afectat şase gospodării.

Inspectorii pentru situaţii de urgenţă iau în calcul evacuarea celor cinci persoane, patru adulţi şi un copil, şi cazarea lor la căminul cultural. Peste 1.400 de poliţişti, pompieri şi jandarmi acţionează acum în toată ţara cu mijloacele tehnice din dotare în sprijinul celor aflaţi în zonele afectate de vremea rea.

Intervenţia lor o dublează pe cea a autorităţilor publice locale. Între timp, Ministerul de Interne anunţă că monitorizarea situaţiei din teren continuă la nivel central.

În judeţele Argeş, Cluj, Caraş-Severin, Braşov, Buzău, Bacău, Neamţ, Galaţi şi Prahova - aflate sub avertizări cu fenomene hidrometeorologice periculoase - s-au activat grupele operative, iar în sediile primăriilor s-au instituit serviciile de permanenţă.


Etichete localităţi fără curent electricavarii la liniile de înaltă tensiuneinspectorii ISUgrupe operativeservicii de permanenţă

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live