Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Zborurile internaţionale spre Spania, anulate

Purtătorul de cuvânt al aeroportului Henri Coandă a anunţat că au fost anulate cursele către Spania şi că se va lua o decizie în următoarele ore şi în privinţa zborurilor care sunt în aşteptare.

Zborurile internaţionale spre Spania, anulate
Pasagerii aşteaptă pe aeroprtul din Mallorca. Foto: Reuters.

Articol de Paul Poteraşi, 04 Decembrie 2010, 16:54

Purtătorul de cuvânt al aeroportului "Henri Coandă", Valentin Iordache, a precizat pentru Radio România că au fost anulate cursele către Spania şi că, în funcţie de evoluţia situaţiei în această ţară, se va lua o decizie, în următoarele ore, şi în privinţa zborurilor care sunt în aşteptare.

"Toate cursele care au fost programate până sâmbătă, la orele după-amiezii, pe aeroporturile bucureştene, cu relaţia Spania, au fost anulate de către companiile care urmau să opereze respectivele zboruri.

"Cele una-două curse, care mai sunt programate sâmbătă, sunt în aşteptare, urmând să fie luată decizia privind anularea sau operarea lor, strict în funcţie de cum evoluează situaţia şi de redeschiderea sau nu, a spaţiului aerian, deasupra acestei ţări", a mai spus Valentin Iordache.

Pasagerii care urmau să plece din Spania spre România au fost reprogramaţi pentru duminică.


În Italia, aproximativ 2.000 de pasageri erau blocaţi sâmbătă la mijlocul zilei pe aeroportul Fiumicino din Roma din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Spania, dar numărul lor ar putea creşte până la 4.000-5.000 în cursul zilei, a indicat agenţia Telenews, citată de AFP.

"Bilanţul anulărilor devine din ce în ce mai greu", afirmă agenţia specializată în informaţii aeroportuare.

Zece zboruri ale companiei italiene Alitalia şi ale companiilor spaniole Vueling şi Iberia au fost anulate pe aeroportul din Fiumicino şi alte zece vor urma în cursul zilei, potrivit sursei.

Pe aeroportul Ciampino din Roma, rezervat companiilor low-cost, au fost anulate patru zboruri, a adăugat Telenews.

De asemenea, greva controlorilorde trafic aerian din Spania se resimte şi pe aeroporturile internaţionale Zaventem (nord-estul Bruxellesului) şi Charleroi din Belgia, mai multe companii luând decizia de a-şi anula sâmbătă toate zborurile dinspre şi către Madrid, relatează agenţia de presă Belga.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu zborurile companiei low-cost Ryanair, care operează pe aeroportul internaţional Charleroi (Bruxelles-Sud).

Traficul aerian în Spania, blocat

În Spania, traficul aerian este paralizat din cauza unei greve ilegale a controlorilor de trafic aerian, care a început vineri seara, a anunţat autoritatea aeroportuară spaniolă, AENA, potrivit corespondentului Radio România, Annamaria Damian.

Din această cauză, mai multe companii aeriene mari, între care Air France, KLM, Thai Airways, EasyJet şi Ryanair, şi-au anulat zborurile cu plecare de la Madrid sâmbătă.

Guvernul spaniol a decretat sâmbătă stare de alertă ca răspuns la greva controlorilor de trafic aerian care paralizează traficul, ceea ce deschide calea declanşării unor urmăriri penale împotriva greviştilor, a anunţat ministrul de interne Alfredo Perez Rubalcaba.

Guvernul spaniol a decis vineri seara să încredinţeze administrarea traficului aerian armatei, ca răspuns la greva ilegală a controlorilor de trafic aerian.

Traficul aerian din Spania "nu va fi reluat până la ora 20"
În lume 04 Decembrie 2010, 11:10

Traficul aerian din Spania "nu va fi reluat până la ora 20"

Autoritatea civilă aeriană spaniolă AENA spune că activitatea în aeroporturi nu va fi reluată până la ora 20,00. Armata a...

Traficul aerian din Spania "nu va fi reluat până la ora 20"
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
În lume 26 Aprilie 2024, 16:51

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a acuzat China de faptul că ajută Rusia să îşi susţină asaltul asupra Ucrainei,...

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, acuză China de susţinerea producţiei de război a Rusiei
Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
În lume 26 Aprilie 2024, 16:45

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil

În anul 2023, Uniunea Europeană a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil, cu 7% mai mult față de...

Anul trecut, UE a acceptat pe teritoriul său peste 400.000 de solicitanți de azil
SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
În lume 26 Aprilie 2024, 14:53

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament

La începutul lunii iunie, în Ucraina vor ajunge avioanele F-16.

SUA găzduiesc o reuniune virtuală a donatorilor Ucrainei de la care speră să obţină noi livrări de armament
Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
În lume 26 Aprilie 2024, 14:11

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează, începând de miercuri, a doua sa vizită în China în mai puţin de un an.

Preşedintele chinez consideră că ar fi mai bine ca SUA şi China să fie partenere în loc să fie rivale
Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
În lume 26 Aprilie 2024, 13:45

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani

5 dintre cele 30 de tancuri Abrams pe care SUA au fost de acord să le furnizeze Ucrainei în 2023 au fost pierdute.

Ucraina a retras tancurile Abrams de pe front, au anunțat oficiali americani
Restricții de circulație în Ungaria
În lume 26 Aprilie 2024, 12:26

Restricții de circulație în Ungaria

La 1 Mai, autorităţile din Ungaria vor impune interdicţia de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj.

Restricții de circulație în Ungaria
"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"
În lume 26 Aprilie 2024, 10:31

"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"

POLITICO: Bruxelles-ul e plin de speculații despre cine ar putea fi ales șef al executivului UE.

"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"