Zarzavaturile în vremea zăpezilor

Nămeţii nu au fost cât casa ân zona Moldovei. Nu a viscolit. A nis aşezat. Numai că ceea ce părea a fi desprins din poveste s-a dovedit, prin urmări, un adevărat coşmar.

L-a trăit şi-l mai trăieşte încă, la Târgu Frumos, în judeţul Iaşi, lumea solariilor. Şi nu numai acolo. La fel, la Matca, în judeţul Galaţi, aceeaşi trăire. Cât despre sud, în judeţele Vrancea şi Buzău, coşmarul, se ştie, a atins dimensiuni apocaliptice. Nu insist.

Am întâlnit însă această lume aparte, formată din ruşii lipoveni, la ea acasă, la Târgu Frumos. îndeletnicirea ei de bază - legumicultura.

Ei, lipovenii, dau identitate urbei; prin munca lor dusă cu migală şi prin cantităţile mari de legume şi verdeţuri vândute la piaţă.

Locuitorii Iaşului sunt printre primii beneficiari. Mai nou însă zarzavaturile din Târgu Frumos ajung la Suceava, la Botoşani, Neamţ şi Vaslui şi chiar în oraşe transilvane, la Baia Mare, Cluj şi Satu Mare.

Audio:

Oamenii sunt însă mulţumiţi de ceea ce fac şi afirmă ca efortul le este răsplătit.

În plus, legumicultura e viaţa lor, e în sângele lor de lipoveni. Nu stau locului, nu au astâmpăr.
Când afară ningea cu fulgi de poveste şi-au îngăduit să admire albul a toate stăpânitor.

Când au văzut însă că ninsoarea nu conteneşte, iarna nemaifiind o glumă, au prins a avea fiori. Ştiau că dacă o ţine tot aşa, cu ninsul liniştit, munca lor va avea de suferit. Vedeau cum ,"marea albă, cu luciul ei lăptos de polietilenă întinsă peste scheletele metalice ori din lemn, se transformă, trepta-treptat, ântr-o mare de zăpadă. Aşa a început, de fapt, coşmarul. Cu solariile gemând sub greutatea omătului.

Ce a urmat nu mai e poveste. Înarmaţi cu coceorve şi cu scări, oamenii s-au apucat de tras la zăpadă. De pe ânălţimea solariilor, la baza lor, spre a ândepărta pericolul prăbuşirii. Sub folii - câmp verde de spanac, fire de ceapă şi salată mijind, ori alte verdeţuri, toate pregătite din vreme. ân mare parte au reuşit. Dar nu peste tot.

Nu peste tot a putut fi îndepartat stratul gros de zăpadă, ceea ce a făcut ca folia să cedeze. A cedat şi scheletul din lemn al solariilor şi chiar din metal.

În grădina tânărului Dumitriu Marius a căzut cel mai mare solar. Avea peste 1000 de metri pătraţi. Sub acoperiş spanacul dădea semne că nu mai are mult până la vremea culesului. N-a fost să fie. Alături, familia Vasiliu. I-am surprins pe oameni înotând printre nămeţii dintre solarii, cu sacii de balegar în spate. Pregateau terenul pentru alte noi însămânţări. Din fericire pentru ei, solariile lor au rezistat.

Mai încolo, la câteva case, Creţu Chirilă. Un hâtru. ,"Am vrut zăpadă, uite că o avem!” Aşa m-a întâmpinat. Ne-a spus ca a ieşit la pensie de mai mulţi ani şi că a predat ştafeta cu verdeţuri şi legume feciorului său. Tânărul s-a îngrijit de cele distruse, lui, bătrânului, rămânându-i pe mai departe lupta pentru a intra în posesia pământului "lăsat de la tata”.

Luptă de 20 de ani, cu hotărâri judecătoreşti definitive şi cu întoarceri în sala de judecată cum numai la noi este posibil. M-a rugat să fac cunoscute bataia de joc la care este supus şi lupta sa cu cei de la primăria locală, ceea ce şi fac.

Altfel, ascultându-i pe lipoveni, dar şi pe românaşii care au deprins, la Târgu Frumos, gustul muncii în solarii, devenind ei înşişi mari cultivatori, trag concluzia că piaţa legumelor şi zarzavaturilor nu va avea de suferit prea mult.

Va fi doar o întârziere a apariţiei trufandalelor, nu însă semnificativă, pentru că acolo în solariile rămase în picioare ori refăcute, se munceşte fără încetare. De unde şi gustul mai aparte al zarzavaturilor şi legumelor cultivate la vremea zăpezii.