Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Joi, 19 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

18 Iunie 2018
Vizualizari: 146
Comentează add

Instabilitatea atmosferică s-a mai atenuat, dar până diseară vor mai fi, în cea mai mare parte a ţării, perioade scurte de timp cu averse şi descărcări electrice.

Vremea rea a produs probleme în trafic

radiojurnal

Arhivă Foto: Agerpres.

Instabilitatea atmosferică s-a mai atenuat, dar până diseară vor mai fi, în cea mai mare parte a ţării, perioade scurte de timp cu averse, descărcări electrice, intensificari ale vântului şi chiar condiţii de grindină.

Fenomenele descrise fac obiectul unei informări fără cod emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Ieri, vremea rea a produs multe probleme în trafic.

Pe Autostrada Constanţa-Bucureşti s-a format aseară o coloană de maşini de aproximativ 2 kilometri, care s-a deplasat cu viteză foarte redusă la intrarea în Capitală, din cauza restricţiilor impuse pe bulevardul Theodor Pallady, după ce apa de ploaie s-a acumulat pe partea carosabilă.

Şi tot din cauza apei de pe şosea, circulaţia a fost restricţionată şi pe prima bandă a Drumului Naţional 1, în zona oraşului Otopeni, pe sensul către Bucureşti, dar şi pe Drumul Naţional 5 Bucureşti-Giurgiu, în zona localităţii ilfovene Jilava.

Vremea rea, dar şi, în multe cazuri, imprudenţa la volan au fost ieri după-amiază cauzele mai multor accidente.

Cel mai grav a avut loc pe Drumul Naţional 2, Bucureşti-Buzău, la Cioranca, eveniment rutier în care cinci persoane au fost rănite.

Una dintre victime a fost preluată cu elicopterul.

Accidente care au impus restricţii temporare de trafic au mai avut loc ieri după-amiază în Gorj, între Lainici şi Vişina; în Sibiu, la ieşirea din Copşa Mică, spre Mediaş şi la Mărăşeşti.

 


Etichete meteovremetrafic rutier

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live