Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRI * Meteo * Sport Luni, 19 Noiembrie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Sergiu Şteţ

9 Noiembrie 2018
Vizualizari: 172
Comentează add

Premierul Ungariei susţine construirea "Euroasiei". El a anunţat că Budapesta intenţionează să emită obligaţiuni de stat în yuani.

Viktor Orban susţine apropierea Europei Centrale şi de Est (CEE) de China

sergiu-stet

  Premierul Ungariei Viktor Orban participă în mod regulat la Universitatea de Vară de la Tusvanyos. Foto: RRA/Arhivă.

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a vorbit vineri, 9 noiembrie, la Budapesta, la întâlnirea guvernatorilor băncilor naţionale, despre construirea Eurasiei şi despre apropierea economică a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, a celor din regiunea Balcanilor şi China.

"Este în devenire o nouă ordine mondială economică, cu mai mulţi poli, iar printre noii centre de putere pe primul loc se află China", a declarat Viktor Orbán, potrivit căruia şi ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est sunt centre de putere în curs de dezvoltare care în următorii 5-10 ani vor forma motorul economic al Europei.

Subliniind consolidarea realaţiilor economice ale celor două centre de putere în curs de dezvoltare, premierul a arătat că apropierea de China trebuie să aibă loc fără ideologii, “trebuie acceptat că suntem diferiţi” şi ne conducem ţările în mod diferit. Scopul nu este emiterea unor judecăţi, ci identificarea intereselor comune.

Referitor la prima conferinţă a guvernatorilor băncilor naţionale ale celor 16 state din regiune, respectiv China, Viktor Orbán a menţionat că nu mai este suficient căutarea cooperării în domeniul investiţiilor şi al comerţului, ci trebuie procedat la fel şi în domeniul finanţelor. Despre China premierul a spus că este o "stea fixă" şi nu doar o ţară cu o creştere economică temporară.

China va fi mult timp un actor decisiv în economia mondială şi trebuie luat în considerare şi valuta acestei ţări. Trebuie să ne pregătim că dolarul şi-ar putea pierde monopolul în comerţul mondial, a subliniat premierul Ungariei, precizând că Ungaria intenţionează să emită, şi în viitor, obligaţiuni de stat în yuani.

"În noua ordine mondială cunoaşterea, performanţa şi creativitatea vor avea un rol deosebit. În lupta tot mai acerbă pentru specialişti, Ungaria şi ţările din regiune nu vor să îşi cumpere cunoştinţele, ci vor să asigure o bază de cunoştinte. Referitor la schimbarea rolului băncilor naţionale în noua ordine mondală, premierul a spus că are o importanţă majoră întreţinerea unor relaţii de cooperare între aceste bănci şi guvernele ţărilor.

Băncile naţionale trebuie să asigure stabilitatea financiară, iar guvernele pe cea politică, numai astfel putem face faţă crizelor economice şi financiare, a mai subliniat premierul ungar.Viktor Orbán a atras atenţia şi asupra unei eventuale noi crize economice, menţionând că, potrivit unor analize, posibilitatea unui regres economic mai mic faţă de cel înregistrat în 2008, este de 70%.

Premierul ungar a abordat şi subiectul privind "războaiele comerciale", menţonând că Statele Unite ale Americii depun eforturi pentru a transforma relaţiile comerciale în vederea menţinerii rolului său de hegemon."Acest război nu este războiul nostru, dar are efect asupra noastră, motiv pentru care trebuie să ne menţinem bunele relaţii cu diversele părţi care au interese diferite şi trebuie să fim capabili pentru a dezvolta relaţii bune", a precizat premierul ungar. Referitor la migraţie, Viktor Orbán a subliniat că aceasta ne va transforma viaţa.

În opinia sa, transformarea Europei de Vest este aproape de neoprit, de aceea, dacă situaţia economică se va echilibra, iar libera circulaţie va fi menţinută, şi următoarele guverne ale Ungariei vor trebui să dea răspunsuri la o serie de probleme în acest sens. "Dacă ne gândim serios la construirea Euroasiei, va fi nevoie ca Europa Centrală, regiunea Balcanilor şi China să fie conectate în cadrul unei reţele de nivel mondial, ceea ce presupune dezvoltări semnificative ale infrastructurii, respectiv un capital important", a conchis Viktor Orbán.


Etichete ChinaestEuropabănci centraleyuanobligaţiuniEuroasiaViktor Orban

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live