Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Viața în pandemie. "Este obligatoriu să ne schimbăm obiceiurile și rutina"

Psihoterapeuta Oana Nicolau a vorbit la "Serviciul de noapte" cu Maria Țoghină despre obiceiuri sănătoase care ne ajută să trecem cu bine de pandemie.

Viața în pandemie. "Este obligatoriu să ne schimbăm obiceiurile și rutina"

Articol de Luminiţa Voinea, 09 Martie 2021, 17:16

După aproximativ un an de la debutul pandemiei de COVID-19 în România, presiunea asupra vieții de zi cu zi începe să lase urme adânci în echilibrul profesional și familial.

Potrivit unui studiu recent, româncele spun că echilibrul dintre muncă și viața personală s-a înrăutățit în pandemie, iar un sfert dintre acestea au luat în calcul renunțarea la job. Este este una dintre cele mai importante concluzii ale unui sondaj realizat recent de o platformă de recrutare.

Patru din zece femei (41%) susţin că echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală s-a deteriorat în ultimul an, de la declanşarea pandemiei, în condiţiile în care, în unele cazuri, au trebuit să muncească mai mult, inclusiv peste program, pentru a face faţă cerinţelor, dar şi din cauză că unele activităţi casnice au consumat mai mult timp decât de obicei.

În acest context, aproape 25% spun că au luat în calcul să renunţe complet la job, pentru a putea face faţă responsabilităţilor crescute de acasă.

Pentru a putea dedica mai mult timp familiei, aproape jumătate (46%) dintre femei au spus că şi-au redus în primul rând timpul pentru odihnă, iar trei din zece au alocat mai puţin timp atât pentru relaxare, cât şi pentru hobby-uri.

Din punctul de vedere al psihologului, este vorba despre incapacitatea de a gestiona multiplele roluri pe care femeile le joacă în timpul unei zile, ceea ce duce la epuizare.

“Răspunsurile sondajului mi se par triste. Este ceea ce am văzut și eu la clienții cu care lucrez. A fost foarte dificil pentru multe femei să se împartă, lucrând de acasă, între zona profesională și cea personală, mai ales în cazul în care familia are și copii. Deși înainte, cu toții aveam o dorință de a lucra de acasă, odată ce am ajuns în situația aceasta ne-am confruntat cu un amestec de treburi și de roluri și a fost dificilă gestionarea situației: incapacitatea de a gestiona multiplele roluri pe care noi le jucăm în fiecare zi. Pare cumva că facem de toate, dar la sfârșitul zilei suntem epuizate și constatăm că treburile care țin de serviciu s-au finalizat, dar ajungem în pat din ce în ce mai târziu, fără a mai avea timp pentru ceva personal, un hobby sau ceva pentru sufletul nostru”, a spus psihoterapeuta Oana Nicolau, la “Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină.

Anul capacității de adaptare

Eforturile pe care le facem în a depăși cu bine această pandemie din punct de vedere emotional țin de fiecare dintre noi și de capacitatea de adaptare la situația dificilă pe care o traversăm.

Se pare că cheia o reprezintă capacitatea de schimbare a fiecăruia.

“A fost o perioadă încărcată cu foarte multă frică pe care unii au căutat să și-o alimenteze, alții au căutat să găsească niște soluții și să se adapteze. Anul acesta pe care l-am petrecut în pandemie a fost anul pe care l-aș numi al capacității de adaptare. Însă pe noi, românii, ne caracterizează o rezistență foarte ridicată la schimbare. Noi nu suntem obișnuiți să ne schimbăm, fugim de schimbare, nu ne place schimbarea. Ori anul acesta despre asta a fost vorba. Unii au reușit, mulți nu au reușit și au ales să rămână în zona asta foarte încărcată de frică, panică, neputință și revoltă. Pentru că acum, după un an de zile, văd efectele. Dacă la început toți eram mai optimiști, pe măsură ce perioada s-a prelungit, oamenii au ajuns la exasperare și abia acum încep să se vadă efectele, iar în viitorul apropiat cred că vor apărea din ce în ce mai multe cazuri de oameni care spun că nu mai pot”.

Iar dacă se întâmplă să nu ne putem adapta situației, este indicat să cerem ajutor, în special ajutor specializat.

“A crescut numărul celor care au înțeles că nu reușesc să se descurce și că au nevoie de ajutor și, din fericire, psihoterapia nu mai este un subiect tabu. Este în regulă să cerem ajutor atunci când nu mai putem, să cerem ajutorul unui psihoterapeut. Au apărut multe dificultăți în relațiile de acasă cu partenerii, cu copiii, cu părinții”.

De asemenea, pentru a face față greutăților și pentru a nu claca este important să ținem un jurnal al săptămânii și să ne trasăm foarte clar prioritățile.

“Este important să învățăm să delegăm din sarcini. Să facem o listă pe săptămână cu sarcinile pe care le avem zi de zi de făcut. Dacă în fiecare zi ținem un soi de jurnal în care notăm lucrurile pe care le facem, la sfârșitul săptămânii vom avea o situație foarte clară. Și atunci putem să ne gândim ce ar fi util să prioritizăm”.

Obiceiuri sănătoase împotriva epuizării

Oboseala puternică, epuizarea, conflictul interior, toată paleta emoțională la care femeile au fost supuse pot lăsa urma adânci în sănătatea psihicului după pandemie.

Potrivit studiului menționat la începutul articolului, aproape 18% dintre participante au redus timpul alocat dezvoltării profesionale sau personale.

Pe fondul presiunii crescute de a răspunde atât cerinţelor legate de job, cât şi celor de acasă, aproape patru din zece femei au declarat că au resimţit oboseală puternică, aproape de burnout, iar în unele situaţii s-a ajuns chiar la un grad de epuizare totală.

Întrebate care au fost principalele emoţii resimţite în ultimul an, de la debutul pandemiei, cele mai multe dintre femeile care au participat la sondaj (30,8%) au indicat senzaţia de copleşire cauzată de supraîncărcare, sentiment urmat de anxietate.

Două din zece femei au simţit depresie, vinovăţie că nu au destul timp pentru copii şi familie, dar şi conflictul interior între a fi “angajatul ideal” şi “mama ideală”.

Pe ultimul loc s-a aflat îngrijorarea că performanţa lor profesională este judecată negativ din cauza responsabilităţilor familiale crescute.

Pentru a evita să ajungem în situația de epuizare totală, sau mai grav, pentru a nu cădea pradă anxietății sau depresiei, psihologul ne sfătuiește să ne facem un obicei din a ne rezerva o perioadă de timp pe parcursul zilei, în care să ne încărcăm bateriile făcând lucruri care ne plac.

“Am sesizat o creștere a numărului celor care au ajuns în burnout, o suprasolicitare pe fondul acestei dificultăți de a gestiona multiplele roluri când lucrezi de acasă. Din fericire, am observat un interes din ce în ce mai ridicat al companiilor de a oferi suport angajaților pe partea aceasta. Am oferit servicii de psihoterapie în rândul angajaților. Soluția este ca oricât de multe sarcini am avea într-o zi, atunci când ne facem agenda zilnică, să trecem obligatoriu 15 minute de timp personal în care fac ce-mi face plăcere. Mă retrag undeva 15 minute să fiu doar eu cu mine, să mă pot încărca: ascult muzică, citesc, etc. Un alt lucru foarte impoartant este să ne implicăm partenerii în treburile casnice. Dacă locuim împreună într-o casă, atunci de ce sa nu le facem împreună. Sarcinile trebuie împărțite și vom reuși să ne creăm timp si pentru noi personal și pentru relația de cuplu”.

Fericirea stă în lucruri mărunte

Psihologul ne sfătuiește să ne iubim și să ne respectăm pe noi înșine, pentru că atunci și partenerul, familia și copiii o vor face.

Iar pentru a fi fericiți este de preferat să nu avem așteptări foarte mari, care nu se pot îndeplini, ci să ne bucurăm de lucrurile mărunte pe care le avem în jur și care ne pot face fericiți și împliniți.

“Nu avem nevoie de lucruri mărețe ca să fim fericiți. Putem fi fericiți văzând o floare care înflorește, să căutăm să aducem în viața noastră aceste mici bucăți de fericire fără să ne setăm așteptări foarte mari și fără să ne uităm în grădina celuilalt. Fiecare dintre noi putem face lucruri care sa ne împlinească pe noi, fără să ne fie nevoie să ne comparăm cu alții. Și atunci, să ne setăm niște așteptări pe care să le și putem realiza. Și acela va fi momentul în care vom simți fericirea și împlinirea”, a conchis psihoterapeuta Oana Nicolau.

Video - Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, ediția din 8/9 martie 2021 poate fi urmărită în linkul de mai jos:

https://www.facebook.com/romaniaactualitati/videos/894320371417751

ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi
Serviciul de noapte 23 Aprilie 2024, 15:45

ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi

Reprezentanții asociațiilor transportatorilor au vorbit, la Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, despre problemele...

ARTRI: Vrem să asigurăm un climat de fair-play în transporturi
De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?
Serviciul de noapte 22 Aprilie 2024, 13:15

De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?

Serviciul de noapte cu Maria Țoghină aduce în atenție o dezbatere despre cauze, soluții, autocontrol la volan, limitările...

De ce suntem pe primul loc la decesele provocate în accidente rutiere?
Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România
Serviciul de noapte 18 Aprilie 2024, 09:33

Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România

Președinta Fundației Renașterea, Mihaela Geoană, a prezentat proiectele privind lupta împotriva cancerului și programele de...

Învingătoarele de cancer se vor reuni, pe 8 iunie, în cursa Race for the Cure România
Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"
Serviciul de noapte 16 Aprilie 2024, 11:26

Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"

Ministrul sănătății aduce clarificări în legătură cu spitalul construit de Asociația "Dăruiește Viață" și cu incidentul de la...

Alexandru Rafila: Nu punem piedici spitalului construit de "Dăruiește Viață"
Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte
Serviciul de noapte 15 Aprilie 2024, 08:50

Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte

Despre problemele și soluțiile din Sănătate și cel mai nou proiect al Fundației Renașterea, la Serviciul de noapte cu Maria...

Alexandru Rafila și Mihaela Geoană vin la Serviciul de noapte
Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește
Serviciul de noapte 10 Aprilie 2024, 11:44

Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește

Lector universitar doctor Lygia Alexandrescu a vorbit la emisiunea “Serviciul de noapte” cu Maria Țoghină, despre adoptarea...

Lygia Alexandrescu: Consumul mare de alimente după-amiază ne îmbătrânește
Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime
Serviciul de noapte 08 Aprilie 2024, 08:16

Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime

Despre obezitate, cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime, detoxifiere și alimentație sănătoasă, în...

Cele mai noi metode de menținere a greutății corporale optime
"Trăiește ca un leu", campanie de informare împotriva dependențelor
Serviciul de noapte 05 Aprilie 2024, 11:12

"Trăiește ca un leu", campanie de informare împotriva dependențelor

Prin intermediul campaniei se vor oferi informații și resurse pentru prevenirea și combaterea acestui flagel al lumii...

"Trăiește ca un leu", campanie de informare împotriva dependențelor