Varza I

Varza albă, roşie, varza creaţă, varza de Bruxelles (numită şi verzişoare) varza brocoli, ce seamănă mai mult cu o conopidă verde (de altfel conopida şi gulia îi sunt rude apropiate, cele mai apropiate) … toate se trag dintr-o strămoaşă comună ce creştea sălbatică, acum 4000 de ani, pe falezele Mării Mediterane ...

... stămoaşă ce poate fi văzută şi astăzi pe coastele-i stâncoase din nordul Spaniei, din sud-estul Fanţei sau al Marii Britanii: câteva frunze eterice prinse de o tijă înaltă, mirosind nu prea plăcut în bătaia vânturilor sărate ...
... şi care, acum 2000 de ani, şi-a început uimitoarea metamorfoză şi aventură, cultivată cu dragoste, în grădinile de zarzavat din sudul Europei.

La noi au împământenit-o romanii, care îi spuneau deja într-o latină populară virdia, de la viridia, verdeţuri. Iar virdia a devenit treptat, în română, varză.

Ca toate „verdeţurile” varza face să dispară cuvântul cancer.

Se mănâncă crudă sau fiartă foarte puţin la aburi.

Numai astfel ne hrăneşte ţesuturile şi nu le permite să îmbătrânească (datorită vitaminei A) ...
... ne ajută celulele să absoarbă oxigenul (datorită vitaminei B) ...
... ne dezinfectează plămânii şi bronhiile (de aceea sucul ei proaspăt se recomandă în afectiunile bronhopulmonare) - de altfel medicii spun că este un antibiotic natural –
... dar şi pielea (datorită sulfului), curăţând-o de eczeme şi vindecând-o de seboree ...
... ne fixează calciul în organism ...
... ne creşte hemoglobina şi prin urmare, ne scapă de anemii (datorită clorofilei).