Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Vă place Răzvan Suma?

Comunicat Radio România: Răzvan Suma cântă Fauré, Ceaikovski şi Dvořák cu Orchestra Naţională Radio.

Vă place Răzvan Suma?
Răzvan Suma. Foto: Arhivă

Articol de Radio România, 02 Februarie 2015, 12:29

Primul concert din februarie susţinut de Orchestra Naţională Radio, vineri, 6 februarie (ora 19:00), este un prilej de a-l aplauda pe Răzvan Suma, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti români, cunoscut publicului din întreaga ţară graţie turneelor naţionale „Vă place Bach?”, „Vă place Brahms?” şi „Vă place tango?”. Artistul va interpreta trei partituri, semnate de mari compozitori ai repertoriului simfonic: Elegie – Fauré, Pezzo capriccioso – Ceaikovski şi Rondo – Dvořák.

Programul variat de care vă veţi bucura la Sala Radio va fi prezentat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Mircea Holiartoc, care debutează cu acest prilej alături de ansamblul bucureştean. Orchestrele şi Corurile Radio România vin astfel în întâmpinarea tinerilor artişti români, sprijinind promovarea muzicienilor de valoare pe scena Sălii Radio. Mircea Holiartoc este dirijor al Teatrului Muzical Nae Leonard, din Galaţi. Colaborează cu diverse instituţii de profil din Craiova, Timişoara, Târgovişte, Bacău, Chişinău, Iaşi, Braşov, Piteşti şi a fost distins cu numeroase premii la competiţii naţionale. Repertoriul său include titluri de lucrări simfonice şi de operă, dintre care amintim: Bărbierul din Sevilla – Rossini, Don Giovanni, Nunta lui Figaro – Mozart, Carmen – Bizet, Cavalleria rusticană – Mascagni.

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia), în noiembrie a susţinut un amplu turneu de succes în Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitaţia Institutului Cultural Român.

Sub titlul „Vă place Bach?”, în 2012 Răzvan Suma a susţinut primul său turneu naţional solo, evenimentul reprezentând o premieră absolută în România în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. În 2013, Răzvan Suma a propus melomanilor turneul naţional „Vă place Brahms?”, susţinut alături de pianistul spaniol Josu Okiñena. În octombrie 2014, a fost apreciat în întreaga ţară cu turneul său naţional „Vă place tango?”, susţinut alături de soţia sa, Analia Selis, şi de chitaristul şi compozitorul argentinian Julio Santillan.

Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie. Cel mai recent exemplu în acest sens este colaborarea cu trupa Viţa de Vie (2013), una dintre piesele albumului Acustic fiind înregistrate alături de Răzvan Suma.

Pe lângă cele trei partituri interpretate de Răzvan Suma alături de Orchestra Naţională Radio, veţi mai asculta în programul serii uvertura operei comice Béatrice et Bénédict, versiune muzicală adaptată de Berlioz după piesa lui Shakespeare Mult zgomot pentru nimic şi Simfonia a IV-a a lui Ceaikovski. Aceasta a fost dedicată de marele compozitor rus Nadejdei von Meck, protectoarea şi marea admiratoare a lui Ceaikovski, care a jucat rolul de mecena în viaţa artistului. Lucrarea reflectă căutările sufleteşti ale compozitorului care mărturisea despre tema partiturii sale: „Introducerea conţine germenul întregii lucrări, ideea sa principală. Este acel fatum, acea forţă fatală care împiedică avântul împlinirii fericirii, zădărnicind cu străşnicie ca starea de bine şi pace să nu fie realizabile total; norii stau deasupra noastră asemenea sabiei lui Damocles, otrăvindu-ne mereu şi fără iertare sufletul. Fatumul este invincibil, nimeni nu-l poate stăpâni. Nu rămâne decât să te resemnezi într-o tristeţe fără ieşire.”

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu - autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Cultură 25 Aprilie 2024, 14:42

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală

La Muzeul Satului din capitală are loc astăzi inaugurarea unei case de romi, în cadrul unei serii de manifestări prilejuite...

Inaugurarea unei case de romi, la Muzeul Satului din capitală
Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Cultură 24 Aprilie 2024, 20:31

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal

Expoziția "Puterea leului. Istoria banilor în România" se poate vizita până pe 8 iunie.

Peste 500 de piese din colecția BNR, expuse la muzeul Brukenthal
Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Cultură 24 Aprilie 2024, 18:33

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România şi-a deschis astăzi porţile în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, cu o ofertă bogată şi...

Ofertă bogată şi diversificată la Târgul de Carte Gaudeamus - Radio România din Cluj-Napoca
Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
Cultură 24 Aprilie 2024, 15:37

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila

Sâmbătă, în localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de...

Pelerinaj de Florii la Galați și Brăila
„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Cultură 24 Aprilie 2024, 14:55

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, în cadrul Târgului de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), va avea loc o „celebrare prin carte” a...

„Vremea Floriilor” la Muzeul Național al Țăranului Român
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 18:53

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Singurul eveniment care premiază toate domeniile culturii din România, a avut loc luni, 22 aprilie, în prezența unui public...

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Cultură 23 Aprilie 2024, 09:36

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024

Diplomele galei, adevărate opere de artă, au fost desenate de pictorul Ștefan Câlția.

Laureații Galei Premiilor Radio România Cultural 2024
Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes
Cultură 23 Aprilie 2024, 08:06

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes

A 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14-25 mai.

Două filme românești, în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes