Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Universitatea Bucureşti avansează în Top 200

Universitatea din Bucureşti mai bine apreciată internaţional

Universitatea Bucureşti avansează în Top 200

Articol de Felicia Mocanu, 15 Iunie 2016, 02:14

Universitatea din Bucureşti este cea mai bine clasată instituţie de învăţământ superior românească în Top 200 universităţi din ţările în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală.

Instituţia a avansat anul acesta patru locuri şi a ajuns astfel pe locul al 32-lea în regiune.

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, i-a spus în exclusivitate reporterului nostru Felicia Mocanu ce-i aduce instituţiei pe care o reprezintă o asemenea recunoaştere.

Mircea Dumitru: "Calitatea educaţiei, programele pe care le avem şi care s-au dezvoltat foarte mult în ultima vreme în cele 19 facultăţi, avem peste 100 de programe la licenţă, masteratele, de asemenea, s-au diversificat, fiecare facultate o să aibă acuma un masterat în limba engleză. Acesta ne-a permis să avem şi o reputaţie din ce în ce mai bună, mai solidă în ochii studenţilor din străinătate care vin şi ne cunosc".

În clasament au fost incluse şi Universităţile "Babeş-Bolyai" din Cluj, "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.

La elaborarea clasamentului s-a ţinut cont de reputaţia academică, numărul de studenţi înscrişi anual şi cel de absolvenţi angajaţi în domeniul studiat.

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
România 29 Martie 2024, 09:42

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Textul INTEGRAL al mesajului transmis de Administraţia Prezidenţială.

Mesajul Preşedintelui României cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO
Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
România 29 Martie 2024, 09:24

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna

În Vinerea Mare, credincioșii catolici refac Calea Crucii pe dealul din spatele basilicii, pe un traseu care datează din anii...

Încep slujbele speciale de Paşti de la Basilica Papală Maria Radna
O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari
România 29 Martie 2024, 09:21

Nu sunt decât pagube materiale - transmite Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă.

O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia din Năvodari
Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră
România 29 Martie 2024, 09:21

Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră

"Apel matinal" - Invitat: Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.

Începând de duminică, cetăţenii românii care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră
România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
România 29 Martie 2024, 08:42

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică

Ca în fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, ora 3 va deveni ora 4.

România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică
Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale
România 29 Martie 2024, 08:27

Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale

Tarifele pentru electricitate și gaze naturale ar trebui să scadă în următoarele luni, iar facturile pentru gospodării...

Guvernul a decis să modifice nivelul plafoanelor pentru producătorii de electricitate şi gaze naturale
Supermarketurile nu vor fi închise în weekend
România 29 Martie 2024, 08:24

Supermarketurile nu vor fi închise în weekend

Magazinele nu se vor închide în weekend - dă asigurări premierul Marcel Ciolacu. El a precizat că o astfel de...

Supermarketurile nu vor fi închise în weekend
Principele Regent Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, va fi reînhumat azi în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș
România 29 Martie 2024, 07:57

Principele Regent Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, va fi reînhumat azi în noua catedrală arhiepiscopală și regală din Curtea de Argeș

La eveniment vor participa reprezentanți ai Guvernului, ai Armatei, ai societății civile și membri ai Casei Majestății Sale....