Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Uniunea pentru Mediterana se angajează să combată șomajul structural

Uniunea pentru Mediterana se angajează să combată șomajul structural în regiune şi să adopte o abordare comună privind soluționarea acestei probleme, în special în rândul tinerilor

Uniunea pentru Mediterana se angajează să combată șomajul structural

Articol de Gabriela Tătărău, 29 Septembrie 2016, 11:14

Uniunea pentru Mediterana se angajează să combată șomajul structural în regiune şi să adopte o abordare comună privind soluționarea acestei probleme, în special în rândul tinerilor și al femeilor.

La cea de-a treia Conferință ministerială privind ocuparea forței de muncă și munca, desfășurată în Iordania, miniștrii țărilor membre ale Uniunii pentru Mediterana și-au reafirmat angajamentul de a coopera cu scopul de a face față provocărilor legate de ocuparea forței de muncă, de capacitatea de inserție profesională și de munca decentă.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen a subliniat faptul că şomajul în regiune este foarte mare, mai ales în rândul tinerilor

Marianne Thyssen: „În unele țări de pe malul Mediteranei, jumătate dintre tineri nu au un loc de muncă. Nu putem permite acest lucru. Asigurarea unor locuri de muncă decente și a unor bune șanse de reușită în viață se numără printre măsurile cele mai eficiente pe care le-am putea lua pentru a investi în viitorul nostru. Prin urmare, a venit timpul să dăm un nou impuls cooperării noastre în cadrul Uniunii pentru Mediterana. Avem nevoie de piețe ale forței de muncă favorabile incluziunii, care să ofere șanse egale tuturor: femeilor și bărbaților, tinerilor și vârstnicilor, absolvenților de universități și tinerilor care abandonează școala.”

Ministrul muncii din Iordania, Ali AL-Ghezawi, gazda reuniunii, a subliniat faptul că: „Toate țările sudice se confruntă cu probleme legate de rata ridicată a șomajului, în special în rândul femeilor și al tinerilor. Trebuie să promovăm idei inovatoare care să impulsioneze creșterea economică.”, a mai spus oficialul iordanian.

Reuniunea a abordat cele mai arzătoare probleme din regiune: promovarea creării de locuri de muncă, ameliorarea ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și a capacității lor de inserție profesională, precum și promovarea dialogului social.

De asemenea, miniștrii au discutat diverse modalități de a contribui la creștere, la munca decentă și la incluziune, de exemplu, prin facilitarea tranziției de la economia informală la economia formală și prin abordarea provocărilor cauzate de criza refugiaților.