„Unirea Principatelor Române – între vorbe şi fapte”

Până a ajunge la parcursul fulminant al transformării societăţii româneşti moderne, la momentul solemn 24 ianuarie 1859, procesul evolutiv al Principatelor a întâlnit puncte critice şi ocazii memorabile.

E de reţinut că o accelerare s-a produs pe parcursul delimitat de anii 1829-1859, o mişcare de schimbare venită sau bazată pe progresul înregistrat de la sfârşitul domniilor fanariote.

Ceea ce într-o epocă s-a lansat, în următoarea se fundamentează. O organicitate ce nu este proprie numai Principatelor, ci şi altor ţări, în speţă aparţinătoare evoluţiei istorice, cel puţin de pe continentul european.

Aşadar, nu pot fi socotite surprize sau reformulând, surprizele sunt puţine la număr, atunci când conjunctura permite, ca transformările să aibă loc într-un interval de timp atât de scurt.

Semnele modernizării Principatelor apar după liberalizarea navigaţiei pe Dunăre, până atunci un fluviu aproape închis. Este şi momentul deschiderii Principatelor spre occidentalizare sau cel puţin obţinerea accesului către Est a statelor occidentale ale Europei.

Dacă în 1830 avem un moment revoluţionar în Europa, în Principate reformarea instituţiilor feudale parvine prin sursă rusă prin Regulamentul Organic, considerat un tip de protectorat rusesc asupra Ţărilor Române.

La 1848, un alt moment istoric al prefacerilor prin revoluţii şi încercarea de schimbare de regim politic şi social în dauna imperiilor, chiar dacă nu a avut succes, a creionat în cea mai mare parte vehiculul mijlocitor pentru afirmara naţionalităţilor din statele imperiale, a furnizat o mare combustie pentru lupta îndreptată pentru drepturi şi libertăţi colective.

În ceea ce priveşte Principatele, noua energie furnizată de elitele culturale în primul rând şi consecutiv politice, în al doilea rând a susţinut mişcarea de emancipare naţională atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească.

Elite provenite din reprezentanţii cei mai de valoare ai boierimii trecute prin formativul şcolilor occidentale care la rândul lor au furnizat ideologia liberală şi pe cea naţională.

Dintre toate statele occidentale, Franţa s-a dovedit cea mai îndrăzneaţă şi persistentă pentru a impune noul val al schimbărilor. Filiera franceză într-o mare măsură şi cea germană, fiecare a furnizat conţinutul şi instrumentele necesare schimbării.

Pentru Principate, saltul a fost uriaş. De la un feudalism întârziat, s-a ajuns la un regim democrat-liberal, în care poporul a jucat primul său mare rol.

Autorii unirii Principatelor şi-au propus crearea unui stat naţional, o legitimare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, o seamă de funcţiuni a noilor instituţii de concepţie democratică, în paralel cu o participare activă a cetăţenilor eligibili.

Multe din intenţiile programatice ale paşoptiştilor nu au avut loc în prefacerile, transformările de după 1859, dar s-au regăsit mulţi ani mai târziu în legislaţia promovată de cele două mari partide politice.

Drumul european al Principatelor a fost posibil în cea mai mare măsură şi datorită flexibilităţii statelor occidentale aşa după cum a fost îngreunat şi de statele adversare pe fondul reaşezării influenţelor politice ale Marilor Puteri europene după conflictul din Crimeea.

Franţa, Prusia, Sardinia pentru afirmarea naţiunilor mici, Franţa lui Napoleon al III-lea având ambiţia de a unifica statele italiene în dauna Austriei şi a încuraja procesul unionist al statelor germane.

Imperiul Otoman şi Austria împotrivă, ambele încercând să conserve propriile posesiuni de contagiunea revoluţionară, Rusia dezvoltând proiectul de obţinere a dominaţiei la o mare caldă şi a strâmtorilor Mării Negre, de asemenea opozabilă schimbărilor, Anglia neutră, dar sensibilă la păstrarea monopolului său în Marea Mediterană.

Principatele Române nu puteau face abstracţie de lumea în care trăiau, fiind legate în diferite forme şi intensităţi de fiecare din Puterile garante actului unirii.

Europa sau statele protectoare mai precis au cerut în anul 1856: adoptarea unuia dintre cele mai importante acte internaţionale din secolul al XIX-lea referitoare la Principatele Române ce consacra recunoaşterea oficială şi formală a „problemei româneşti” ca „problemă europeană”.

înlăturarea protectoratului Rusiei asupra Principatelor Române şi înlocuirea acestuia cu garanţia colectivă a marilor puteri europene; revenirea în componenţa Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei; organizarea unei Adunări ad-hoc (Divan ad-hoc) în fiecare Principat, care să exprime părerea populaţiei în problema unirii Ţărilor române.

Prin Tratatul din 1856 au fost instituite garanţii europene asupra Principatelor Române.

Articolul 25, făcea referire la convocarea viitoare a unei Conferinţe la Paris, formată din ambasadorii celor şapte mari puteri europene, care urma să fie pusă sub preşedinţia ministrului de Externe francez, Al. Walewski.

Conferinţa avea misiunea de a aproba o Convenţie definitivă cu privire la organizarea internă a Principatelor, luând în considerare şi raportul întrunit pe baza propunerilor Adunărilor ad-hoc şi unei Comisiei internaţionale de observaţie şi anchetă.

Convenţia s-a întrunit în data de 22 mai 1858, în baza hotărârilor Congresului de la Paris din 1856.

Convenţia de la Paris – a anulat Regulamentele Organice în vigoare până atunci, aprobând un document cu rol de lege fundamentală, în fapt o nouă Constituţie, pentru cele două principate române şi unirea parţială (legislativă), sub numele de „Principatele Unite Moldovei şi Valahiei”.

Conferința de la Paris, a stabilit viitorul statut politic, social și administrativ al Principatelor, care avea printre principalele sale prevederi:

cele două țări vor purta numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, fiecare cu domn, guvern și adunare legislativă proprie;

se înființează Comisia Centrală pentru alcătuirea legilor de interes comun pentru ambele Principate, cu sediul la Focșani;

se desființează privilegiile și rangurile boierești;

se instituie responsabilitatea ministerială;

se reglementează prin lege relațiile dintre proprietari și țărani;

Conferința de la Paris a devenit lege fundamentală a țării, rămânând în vigoare până în 1864.

Aceiaşi autori cereau Convenţiei, pe lângă „uniune, neutralitate, succesiune ereditară în domnie”, să explice raporturile cu Poarta, „luându-se de temei convenţiile vechi” (capitulaţiile), şi ca publicarea „legii fundamentale a statului român” să se facă „nu printr-un hatişerif, ci printr-un act subscris de toate puterile garante”.

În anul următor, Adunările elective de la Iaşi şi Bucureşti l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza atât ca domnitor al Moldovei (5 ianuarie 1859), cât şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859).

În urma recunoaşterii de către marile puteri a dublei alegeri a principelui Cuza şi a unirii depline a Principatelor, au fost adoptate reforme care au pus bazele statului român modern.

Iată şi o cronologie a anului 1859:

„ ... ianuarie 1859

3 ianuarie – La Iași, în sala de la Elefant (cabinetul de istorie naturală a lui Costache Rolla), s-au adunat 32 de deputați naționali moldoveni din Partida Națională și au semnat o înțelegere pentru a-l alege domn pe Alexandru Ion Cuza.

5 ianuarie – Adunării Elective a Moldovei se reunește în ședința a șasea, se citește un mesaj de mulțumire către Puterile Garante și se supune la vot domnul țării. Cu 48 de voturi pentru (în unanimitate), Colonelul Alecu Cuza este ales domn al Moldovei. Se semnează actul alegerii lui Cuza și un mesaj către Înalta Poartă, iar Cuza jură în fața deputaților. Mihail Kogălniceanu ține un discurs

7 ianuarie 1859 – proaspăt domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, emite o proclamație către românii din Moldova, prin intermediul ministrului său de stat, Vasile Alecsandri.

20 ianuarie – Adunarea Electivă le mulțumește foștilor caimacani printr-o moțiune, în deschiderea ședinței a șaptea. Anastasie Panu, unul dintre caimacani ține un discurs.

22 ianuarie – Căimăcămia Țării Românești emite o declarație, prin care anunță deschisă Adunarea Electivă a Țării Românești.

24 ianuarie – Adunarea Electivă a Țării Românești, aflată în a treia ședință, se deschide cu discursul patriotic al lui B. Boierescu. Acesta cere ședință secretă pentru a face o propunere de domn pentru Țara Românească. Propunerea lui Boierescu este Cuza, domnul Moldovei, ca o soluție pentru înfăptuirea Unirii. Timp de o ora jumătate au loc deliberări secrete, iar apoi urmează exprimarea votului. Cuza este votat în unanimitate de toți cei 64 de deputați ai Țării Românești. Se întocmește procesul verbal al votului și un mesaj telegrafic pentru Alexandru Ioan Cuza. La final, Boierescu rostește un discurs înflăcărat.

25 ianuarie – În deschiderea ședinței a patra, în Adunarea Electivă a Țării Românești este citit telegrama prin care Cuza le mulțumește parlamentarilor de la București pentru votul exprimat. În continuare este citit mesajul către Înalta Poartă, iar apoi este întocmit actul alegerii lui Alexandru Ion Cuza ca domn al Țării Românești. Este numită o comisie de cinci deputați pentru a-i duc lui Cuza actul Adunării.

26 ianuarie – Are loc ședință a opta a Adunării Elective. Ministrul de Externe al Moldovei, Vasile Alecsandri, anunță deputății moldoveni despre votul din Țara Românească și anume realegerea lui Alexandru Ioan Cuza, domn al Țării Românești. Alecsandri citește un mesaj de la Cuza și un document emis către Puterile Garante. Se formează o comisie care să întocmească un mesaj către Cuza, domn al Moldovei și al Țării Românești.

26 ianuarie – Căimăcămia din Țara Românească își încetează activitatea. Nicolae Golescu anunță că a fost numit de Cuza ministru de interne și a fost însărcinat cu formarea unui guvern provizoriu.

28 ianuarie – Ședința a opta a Adunării din Moldova începe prin citirea mesajului către Cuza. În mesaj, Kogălniceanu îi cere domnului să convoace camerele Moldovei și Țării Românești la Focșani. După un discurs înflăcărat al lui A. Panu, Adunarea votează mesajul. Kogălniceanu citește și mesajul către Adunarea Electivă din Țara Românească. Este desemnată o delegație care să-i întâmpine pe deputații de la București.

29 ianuarie – Adunarea Electivă a Moldovei, aflată în ședința a zecea, întâmpină delegația deputaților din Țările Române. Se rostesc cuvântări din parte ambelor Adunări. Românii de pe ambele maluri ale Milcovului se declară fericiți să fie împreună.

29 ianuarie – Delegația Adunarea Electivă din Țara Românească este primită de către domnitorul Alexandru Ion Cuza. Este citit actul de alegere al Adunării din Țara Românească, iar deputații de la București rostesc discursuri. Cuza le răspunde cu un scurt discurs.

29 ianuarie – C. A. Rosetti trimite o telegramă din Țara Românească, în care înștiințează despre vizita la domnului Cuza la București.

29 ianuarie – Ștefan Golescu trimite la București o telegramă, prin care anunță și el vizita din 2 februarie a lui Cuza la București, precum și vizita unei delegații din Adunarea Electivă a Moldovei.

31 ianuarie – Șeful guvernului de la București îi anunța pe locuitori Țării Românești, printr-un mesaj public, că domnul Cuza va efectua o vizită la București, în februarie.

februarie 1859

8 februarie – Adunarea Electivă a Țării Românești, în ședința din 8 februarie, îl primește într-o ședință extraordinară pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza. După o oprire la biserică, Cuza se prezintă în fața deputaților și rostește jurământul. Mitropolitul Nifon ține o cuvântare, după care urmează o alocuțiune din partea lui Cuza.

8 februarie – În aceiași zi, după depunerea jurământului, Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor Unite, trimite o proclamație către poporul român.

10 februarie – În ședința a zecea, Adunarea Electivă a Țării Românești primește mesajul lui Cuza, citit de D. Brătianu. Se întocmește o comisie pentru a-i redacta un mesaj de mulțumire domnitorului.

11 februarie – Adunarea Electivă a Țării Românești, ședința a unsprezecea, Boierescu citește mesajul de mulțumire adresat lui Cuza. Este exprimată susținerea din partea camerei pentru efectuarea de reforme.

14 februarie – Adunarea Electivă din București, în ședința a treisprezecea, primește vizita delegației deputaților din Moldova. Kogălniceanu, din parte moldovenilor, citește adresa Camerei Moldovene către Camera Țării Române și adresa Camerei Moldovene către Cuza. În continuare, Kogălniceanu citește un discurs către deputaților bucureșteni, din partea deputaților moldoveni. Din partea cealaltă, Boierescu ține un discurs emoționant și le mulțumește fraților moldoveni că au deschis calea unirii.

21 februarie – Ședința a șaisprezecea a Adunării Elective a Țării Românești este deschisă cu prezentarea răspunsului pentru Camera Deputaților din Moldova.

martie 1859

5 martie – Ședința a paisprezecea a Adunării Elective din Moldova, Alexandru Golescu și A. Panu rostesc discursuri. Golescu clamează nevoia de reforme în România, înainte de orice.

24 martie – Adunarea Electivă a Moldovei, în ședința a nouăsprezecea, a primit raportul comisiei însărcinată cu realizarea bugetului Comisiei Centrale de la Focșani, astfel încât aceasta să fie capabilă să se ocupe de treburile practice ale unirii. După discursul plin de vervă al lui A. Panu, deputații votează bugetul în unanimitate.

aprilie 1859

1 aprilie – În cadrul Conferinței de la Paris, cele 5 puteri garante – Franța, Rusia, Marea Britanie, Rusia și Regatul Sardiniei – recunosc de jure alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Principatelor Unite. Vestea este trimisă în România prin telegrama din 2 aprilie a lui Ștefan Golescu, aflat la Paris.

mai 1859

2 mai – Austria recunoaște de facto, printr-o notă scrisă, dubla alegere a lui Cuza și reia legăturile cu guvernele românești de la` Iași și București

august 1859

25 august – Imperiul Otoman recunoaște dubla alegere a lui Cuza

31 august – Are loc citirea actului de investitură a lui Alexandru Ioan Cuza, emis de sultanul Imperiului Otoman, în prezența colonelului Tair Bey, trimisul Înaltei Porți.

31 august – Începând cu ora 10 ore, sala ședințelor Adunării Elective era plină de Statul Major princiar și de ofițeri. La ora 11, miniștrii au intrat în sală, iar apoi consulii au luat loc la tribuna destinată. La 11,45, Colonelul Tair Bey, trimisul Porții, însoțit de secretarul său și de un interpret, a intrat în sală.

La ora 12, domnitorul a sosit și a fost întâmpinat la intrarea în sală de către miniștrii din guvern. Cuza a luat loc pe tronul princiar, iar Tair Bey i-a prezentat actul de investitură. Actul de a fost citit de către un ministru. Cuza îi transmite un scurt mesaj, sultanului, prin intermediul colonelului turc”. (https://centenarulromaniei.ro/cronologia-anului-1859/)

Adăugăm acesteia şi informaţii mai puţin cunoscute relevate de primirea împlinirii actului de cei aflaţi în fostul oraş de frontieră, Focşani, azi municipiu, reşedinţă a judeţului Vrancea, în urmă cu 163 de ani:

„ ... În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi.

În cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză tricoloră.

Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul.

S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare.

După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale.

Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.

"La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'. Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă".

Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.

De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată...” (http://istoria.md/articol/261/Unirea_Principatelor_rom%C3%A2ne_sub_Alexandru_Ioan_Cuza)

Contribuţii editoriale:

dl. dr. Emil Boboescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional despre primul steag al Unirii

d-na dr. Brânduşa Munteanu, muzeograf al Muzeului Unirii din Iaşi despre portofoliul instituţiei dedicat evenimentului unionist.

Interviuri de Mirela Băzăvan.

Audio, emisiunea „Istorica”, ediţie specială din 24 ianuarie 2022 (integral)

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Mădălina Niculae

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Claudia Buzică

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro