Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Un cod expiră, altul intră în vigoare

Codul portocaliu de ger expiră iar de la ora 10.00 intră în vigoare codul galben de ninsori. Directorul ANMH spune că există un risc major de polei, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, unde se aşteaptă ploi în acest week-end.

Foto: Agerpres.

Articol de Cătălina Creţu, 02 Februarie 2012, 19:51

Codul galben de ninsori, după cel portocaliu de ger, provoacă noi îngrijorări pentru că au rămas multe drumuri necurăţate de zăpadă îngheţată, peste care cea proaspătă creează o peliculă foarte alunecoasă, un adevărat pericol pentru autovehicule şi pentru pietoni.

Există un risc major de polei, mai ales în sudul şi sud-estul ţării.

Specialiştii atrag atenţia că, în comparaţie cu zilele trecute, vremea se va încălzi, chiar dacă temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod obişnuit, la început de februarie.

Vineri, de la ora 10.00 va intra în vigoare atenţionarea meteo de cod galben, valabilă până duminică la ora 20.00, potrivit căreia aria ninsorilor va cuprinde treptat toate judeţele României, începând din sud-vestul ţării.

Meteorologii menţionează în atenţionare că local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 şi chiar 60 km/h.

Pericolul poate veni, însă, din suprapunerea de fenomene meteo, care va favoriza, în zilele următoare, formarea de polei, după cum a declarat meteorologul Viorica Dima, pentru Radio România.

Audio: Meteorologul Viorica Dima.

Ion Sandu, directorul ANMH, a declarat la rândul său că în perioada 3-7 februarie vremea se va încălzi uşor, însă există o serie de riscuri pe perioada week endului.

"Pentru judeţele din sud-estul ţării pentru sâmbătă şi duminică este posibil să se transforme în ploaie. Implicaţiile acestui fenomen ar fi destul de dure, în sensul că la sol de minus 10 grade temperaturi, precipitaţiile sub formă de ploaie se transformă integral în polei şi atunci circulaţia va fi foarte grea ca să nu spun blocată", a spus Ion Sandu.

Temperaturile vor scădea în perioada 7-12 februarie, însă Ion Sandu spune că nu se va ajunge la minus 30 de grade, după care vremea va cunoaşte o ameliorare şi vom scăpa de temperaturile scăzute.

Vor fi închise zece drumuri naţionale, majoritatea în sudul ţării, de la Bucureşti spre Călăraşi, Olteniţa şi Giurgiu şi mai multe drumuri spre Găeşti, Turnu Măgurele, Caracal, Bechet, Calafat, Craiova şi Timişoara.

Autostrada Soarelui a fost redeschisă, însă se circulă în condiţii dificile. În ceea ce priveşte căile ferate, au fost anulate 41 de trenuri şi se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire. Aeroporturile sunt funcţionale.

Foto: Multe dintre ambarcaţiunile ancorate în portul Tomis au îngheţat datorită vremii geroase care a facut ca Marea Neagră să îngheţe la mal. Sursa: Agerpres.

Premierul Emil Boc a cerut autorităţilor locale să colaboreze cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, precum şi cu ministerul transporturilor pentru a salva în primul rând vieţile omeneşti, dar şi pentru a evita pagubele materiale, în condiţiile în care codul portocaliu se va menţine până vineri dimineaţă, informează redactorul Petruţa Obrejan.

Şeful Executivului le-a cerut prefecţilor să fie pregătiţi şi să urmeze protocoalele impuse de condiţiile meteorologice care se anunţă a fi din ce în ce mai dificile.

Premierul Emil Boc le-a cerut prefecţilor şi autorităţilor locale să ia din timp măsuri pentru a preveni noi cazuri de înzăpezire a autovehiculelor şi persoanelor pe drumuri şi să solicite sprijinul Armatei în cazuri de urgenţă.

Premierul crede că şcolile care nu au încălzire ar trebui închise în perioada gerului, dar subliniază că o decizie în acest sens trebuie luată la nivel local, întrucât o decizie la nivel naţional i-ar pune în dificultate pe părinţi, care ar trebui să găsească alternative în supravegherea copiilor pentru o perioadă de timp.

Se ştie că până în acest moment, peste 180 de unităţi şcolare sunt închise din cauza viscolului şi a zăpezilor, cele mai multe fiind în Arad - 47, Botoşani - 28, Constanţa - 26, Vrancea - 19.

Ministrul László Borbély crede că, în această perioadă, cuvintele de ordine trebuie să fie prevenţie şi comunicare. El a precizat că a transmis deja în teritoriu toate datele care ar putea fi utile.

Şi secretarul de stat în ministerul sănătăţii, Raed Arafat, a cerut să fie evitate în perioada următoare externările şi transferurile interclinice.

El a spus că peste 660 de persoane au fost salvate numai în ultimele zile de intemperiile vremii.

Legenda codurilor de avertizare. Sursa: ANMH.

ROSUPORTOCALIUGALBENVERDEFenomene meteorologice
Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate foarte mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger). Exista risc de viituri majore.Sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vant, ploi abundente, descarcari electrice, grindina, canicula, ger) Exista risc de viituri pe riurile mici.Fenomenele meteorologice prognozate (averse, descarcari electrice, intensificari de vant, temperaturi ridicate) sunt obisnuite pentru zona respectiva dar care temporar pot deveni periculoase pentru anumite activitati. Exista risc de cresteri de debite si niveluri.Nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.
Vant
Ploaie
Furtuni
Zapada
Temperaturi ridicate extreme
Temperaturi scazute extreme
Ceata
Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă
România 24 Aprilie 2024, 21:34

Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă

Centrul de dializă din Sighişoara va implica un parteneriat public-privat, care ar putea porni din toamnă.

Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă
Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte
România 24 Aprilie 2024, 19:23

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte

Pensiile vor fi plătite mai repede şi vor ajunge la beneficiari înainte de Paşte.

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte
Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
România 24 Aprilie 2024, 19:16

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare

Secţia pentru judecători a respins propunerea de suspendare a Ioanei Ancuţa Popoviciu, magistrata care soluţionează dosarul...

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
România 24 Aprilie 2024, 19:02

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile

Apa lacului are 19 metri adâncime, iar operațiunile au fost îngreunate de temperatura scăzută a apei.

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
România 24 Aprilie 2024, 18:23

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova

Fenomenul consumului de droguri este în creştere şi afectează persoane tot mai tinere, afirmă ministrul familiei, tineretului...

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
România 24 Aprilie 2024, 18:19

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică

Compania TAROM va primi ajutor din partea Comisiei Europene până la finalul lunii şi apoi va intra într-o etapă de...

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
România 24 Aprilie 2024, 17:19

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că până în iulie va fi finalizat studiul de fezabilitate.

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
România 24 Aprilie 2024, 15:28

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu

Locuitorii din județul Giurgiu nu vor putea beneficia de asistență medicală în unele dintre cabinetele noului ambulatoriu al...

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu