Un cioban aparte

Dacă până acum ați folosit cuvântul cioban cu sens peiorativ, ați face bine să vă mai gândiți, pentru că Marcu Jura este cel mai bun exemplu al faptului că oamenii nu trebuie judecați fără să-i cunoști.

Se trage dintr-o veche familie de momârlani cu carte – bunicul său, preot, și-a luat doctoratul la Strasbourg, iar tatăl său, tot slujitor al Domnului, e o personalitate a Văii Jiului – și ereditatea asta pare să-i fi marcat destinul, dacă s-a întors la Jieț, după ce-a umblat prin școli înalte, ca să împlinească sufletul neamului său, așa cum zice în reportajul pe care vă invit să îl ascultați.

Că ciobănitul e mai mult decât să păzești oile m-am convins din primele minute ale discuției cu Marcu, iar istoria cu oile lui Dumnezeu, pe care n-o mai auzisem, e poate cea mai frumoasă motivație a acestei străvechi ocupații, pe care Domnul le-a încredințat-o personal oamenilor de aici.

Aș mai fi stat cu Marcu mult și bine, dar oile, pe care le-am întrerupt de la masă, mai aveau nevoie de un braț de fân. Când am plecat, Bebito, unul dintre câinii de pe lângă stână, m-a însoțit o bucată de drum, și privind în jur, la munți și la turme, n-am putut să nu mă gândesc că ciobanul pe care l-am cunoscut trăiește asemenea celor care păstoreau oile pe-aici cu veacuri în urmă – exceptând, desigur, laptopul și blogul – și cred că asta e una dintre marile bucurii pe care un om asemenea lui le poate avea.