Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Un alt incendiu în club, de data aceasta la Constanţa

Peste 30 de persoane, aflate într-un club de la subsolul Casei de Cultură din Constanţa au fost evacuate după ce în local a izucnit un incendiu.

Un alt incendiu în club, de data aceasta la Constanţa
Foto: Mona Constantinescu.

02 Noiembrie 2015, 06:30

Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la un club aflat în zona Casei de Cultură din Constanţa.

Peste 30 de persoane, aflate în clubul situat la subsolul Casei de Cultură din Constanţa au fost evacuate după ce în local a izucnit un incendiu.

Cea care a sesizat, care, se pare că a pornit de la un panou electric, a fost şefa de sală, care a dat alarma şi i-a scos pe consumatori afară, fără a se produce busculadă.

Fumul gros s-a răspândit foarte repede în toate încăpările, iar focul s-a extins rapid.

Două autospeciale au ajuns la faţa locului în doar câteva minute, iar pompierii au reuşit să intervină pentru localizarea incendiului.

La Casa de Cultură a ajuns şi o abulanţă, care a acordat primul ajutor la două angajate ale localului, care s-au intoxicat cu fum, însă aceastea au refuzat să fie transportate la spital.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ trei sferturi de oră, iar pompierii au verificat antent fiecare încăpare, pentru a nu mai exista vreu pericol.

Chiar dacă nu există victime, pagubele sunt foarte mari, deoarce tot interiorul este din lemn, iar focul s-a extins cu repreziciune.

Încălzire deficitară în unele spitale din capitală
România 13 Ianuarie 2026, 18:15

Încălzire deficitară în unele spitale din capitală

Spitalele din capitală, aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, se confruntă cu probleme în privinţa încălzirii.

Încălzire deficitară în unele spitale din capitală
MAE explică votul României pentru acordul UE–Mercosur
România 13 Ianuarie 2026, 18:10

MAE explică votul României pentru acordul UE–Mercosur

Poziţia României de susţinere a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Mercosur este o decizie importantă de politică...

MAE explică votul României pentru acordul UE–Mercosur
Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare
România 13 Ianuarie 2026, 18:06

Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare

Primarul de Cernavodă a fost acuzat de procurorii DNA că a plătit timp de mai mulţi ani, fără bază legală, suma de 9,3...

Primarul din Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare
Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat post-mortem pe comisarul-şef de poliţie Marius-Daniel Mîrzacu
România 13 Ianuarie 2026, 17:22

Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat post-mortem pe comisarul-şef de poliţie Marius-Daniel Mîrzacu

Inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, Marius-Daniel Mîrzacu, în vârstă de 51 de ani, a murit sâmbătă...

Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat post-mortem pe comisarul-şef de poliţie Marius-Daniel Mîrzacu
Apele Române confirmă că scufundarea barjelor cu îngrăşăminte nu afectează calitatea apei Dunării
România 13 Ianuarie 2026, 16:24

Apele Române confirmă că scufundarea barjelor cu îngrăşăminte nu afectează calitatea apei Dunării

În urmă cu câteva zile, pe 9 ianuarie, autorităţile portuare din Zimnicea au semnalat că o barjă încărcată cu azotat de...

Apele Române confirmă că scufundarea barjelor cu îngrăşăminte nu afectează calitatea apei Dunării
Ciprian Ciucu deplânge situaţia financiară a Primăriei Capitalei
România 13 Ianuarie 2026, 16:10

Ciprian Ciucu deplânge situaţia financiară a Primăriei Capitalei

Banii asigură doar plata salariilor şi a facturilor curente, dar nu acoperă şi eventuale investiţii şi urgenţe, spune...

Ciprian Ciucu deplânge situaţia financiară a Primăriei Capitalei
Președintele Nicușor Dan anunță reluarea programului FLEX în anul academic 2026-2027
România 13 Ianuarie 2026, 15:17

Președintele Nicușor Dan anunță reluarea programului FLEX în anul academic 2026-2027

20 de liceeni români vor avea oportunitatea de a studia într-un liceu american şi de a locui alături de o familie americană.

Președintele Nicușor Dan anunță reluarea programului FLEX în anul academic 2026-2027
Municipiul Tulcea, parte într-un proiect derulat de Comisia Europeană pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost
România 13 Ianuarie 2026, 15:00

Municipiul Tulcea, parte într-un proiect derulat de Comisia Europeană pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost

În ciuda temperaturilor extrem de scăzute din ultimele nopţi, numărul persoanelor fără adăpost din municipiul Tulcea care...

Municipiul Tulcea, parte într-un proiect derulat de Comisia Europeană pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost

Radio România

ZALĂU: Planul Roşu de Intervenţie, activat după o explozie produsă într-un bloc de locuințe

Primarul oraşului Cernavodă, condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu

BUZĂU: Recital de muzică și poezie și spectacole gratuite online, desfășurate de Teatrul „George Ciprian” cu prilejul Zilei Culturii Naționale

Judecătorii din CSM îi cer public Guvernului să deblocheze concursurile de admitere în magistratură