Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ultima zi a etapei a treia a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială

Pe lângă meciul României din Kazahstan, transmis în direct la Radio România Actualități, de la ora 19:00, alte opt dispute sunt programate astăzi, de la ora 21:45.

Ultima zi a etapei a treia a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială
Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Articol de Alex Țențu, 11 Octombrie 2016, 17:18

Pe lângă meciul României din Kazahstan, transmis în direct la Radio România Actualități, de la ora 19:00, alte opt dispute sunt programate astăzi, de la ora 21:45, în ultima zi dedicată etapei a treia a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2018.

În grupa noastră, Danemarca o găzuduiește la Copenhaga pe Muntenegru, coliderul grupei. De partea cealaltă, șansele ca Polonia să ajungă la șapte puncte sunt mari, deoarece la Varșovia se deplasează lanterna roșie, Armenia.

Campioana mondială, Germania, domină grupa C. Elevii lui Joachim Low vor primi la Hanovra replica Irlandei de Nord, cu gândul de a-și menține la sută la sută procentajul de victorii din această campanie. Surprinzător, locul secund al grupei, tot cu șase puncte, este ocupat de Azerbaidjan, care merge în Cehia, cu speranța de a scoate un rezultat pozitiv. În duelul echipelor cu zero puncte, Norvegia este obligată să treacă la Oslo de San Marino, pentru a se mai putea gândi la locul doi.

Cel mai interesant meci al serii se anunță a avea loc în grupa F, între Slovenia și Anglia. Cu interimarul Gareth Southgate pe bancă, inventatorii fotbalului vizează să-și continue seria de victorii, împotriva echipei pe care au învins-o de două ori și în preliminariile pentru Europeanul din Franța. După ce a trecut de grupe la Euro, faptul că Slovacia are zero puncte după două jocuri pare ciudat. Primul rezultat pozitiv poate veni în această seară, acasă, împotriva Scoției. Tot aici, la Vilnius, Lituania pleacă favorită împotriva Maltei, mai ales după egalul 1-1 de acum trei zile de la Glasgow.

Aseară, alte nouă partide și-au aflat deznodământul.

Derby-ul grupei A a fost tranșat de Franța, care a învins cu 1-0 în Olanda, prin golul din afara careului reușit de Pogba. Tot la șapte puncte a ajuns și Suedia, după 3-0 împotriva Bulgariei. Toivonen, Hiljemark și Nilsson-Lindelof i-au dus pe nordici în postura de a împărți fotoliul de lider cu Franța. Creșterea fotbalului luxembrughez s-a dovedit încă o dată la Borisov, unde jucătorii din ducat au încheiat 1-1, în zece oameni, din minutul 44, în fața Belarusului. Joachim a anulat avantajul gazdelor, luat după reușita lui Savitskiy.

În grupa B, Elveția a ajuns la maximum de puncte din trei partide, după 2-1 în Andorra. Schar și Mehmedi au făcut ca golul lui Martinez, din final, să nu mai conteze. Deși înaintea partidei era în clasament sub Insulele Feroe, Portugalia a învins cu 6-0 la Torshavn. Ronaldo, Moutinho, Cancelo și tripla lui Andre Silva o duc pe campioana europeană pe poziția a doua, cu șase puncte. Ungaria încearcă să rămână aprope de locurile care o pot duce în Rusia, după 2-0 în Letonia, grație golurilor lui Gyurcso și Szalai.

Belgia continuă să se distreze în grupa H, după 6-0 în Gibraltar. Benteke a reușit să deschidă scorul după numai opt secunde, acesta devenind cel mai rapid gol marcat într-un meci oficial internațional. Atacantul lui Crystal Palace și-a compleat tripla, iar la scorul grupei au mai contribuit Witsel, Mertens și Eden Hazard. Nouă puncte are și Grecia, care arată altfel sub comanda lui Michael Skibbe. Elenii s-au impus cu 2-0 în Estonia, datorită lui Torosidis și Stafylidis. Bosnia a ajuns la șase puncte după 2-0 la Zenica împotriva Ciprului. Dubla lui Dzeko menține aprins gândul ex-iugoslavilor de a se califica din nou la Cupa Mondială.

Primele naționale care au încheiat socotelile cu această fereastră de meciuri internaționale au evoluat duminică.

Serbia începe să joace la nivelul numelor jucătorilor pe care îi are, și conduce grupa D, cu șapte puncte. La Belgrad, vecinii noștri au trecut cu 3-2 de Austria. Pasator decisiv la dubla lui Mitrovic, Tadic a stabilit scorul final, în ciuda reușitelor lui Sabitzer și Janko. Tot la borna șapte a ajuns și Irlanda, după 3-1 în Moldova. Bugaev anula reușita lui Long, însă dubla lui McClean a decis direcția celor trei puncte. Pas greșit făcut de semifinalista Campionatului European. Țara Galilor a remizat, 1-1, împotriva Georgiei. Bale a deschis scorul pentru gazde, însă Okriashvilli i-a privat pe britanici de două puncte care se pot dovedi importante în ecuația calificării.

Grupa G rămâne dominată de Spania și Italia, ambele ajunse la șapte puncte. Diego Costa și Nolito au marcat în victoria ibericilor cu 2-0 din Albania. O misiune mai grea a avut Italia. Deși Belotti stabilea scorul pauzei, Macedonia a trecut la conducere grație reușitelor lui Nestorovski și Hasani. Golurile lui Immobile, din minutele 75 și 92, mențin însă Squadra Azzurra în lupta pentru biletul direct către Rusia. Într-un alt meci al grupei, Israel a trecut cu 2-1 de Liechtenstein. Până în pauză, Hemed a marcat de două ori pentru gazde, dar scorul final a fost stabilit de Goppel.

Grupa I, probabil cea mai echilibrată, datorită faptului că patru echipe aflate în componența acesteia au fost la Euro, se menține încinsă. Mandzukic păstrează Croația pe primul loc, și după deplasarea din Finlanda, câștigată cu 1-0. Șapte puncte are și Islanda, după 2-0 cu Turcia. Autogolul lui Toprak și reușita lui Finnbogasson au prilejuit victoria gazdelor. Deoarece guvernul de la Kiev nu recunoaște independența statului Kosovo, Ucraina a evoluat în Polonia, la Cracovia, împotriva echipei aflate la prima campanie de calificare la un turneu final. Chiar și așa, elevii lui Shevchenko s-au impus cu 3-0, după autogolul lui Rrahmani și reușitele din final semnate de Yarmolenko și Rotan.

După cele nouă jocuri din această seară, preliminariile zonei europene pentru Cupa Mondială din Rusia 2018 vor reveni în actualitate în noiembrie, între 11 și 13, atunci când este programată etapa a patra, ultima din acest an.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Sport 28 Martie 2024, 22:14

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal

În Liga a doua de fotbal a debutat faza play-off. La Hunedoara, Corvinul și Gloria Buzău au terminat la egalitate 1-1.

Start în play-off-ul Ligii a doua la fotbal
Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Sport 28 Martie 2024, 21:59

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”

Ediția a 8-a a emisiunii Contracronometru, de joi 28 martie, dedicată ca de obicei participării României la Turneul Final de...

Contracronometru de Joi – Ciprian Marica:”Aș fi preferat Islanda”
Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport 28 Martie 2024, 17:25

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi

La sediul Federației Române de Handbal s-au stabilit meciurile din Sferturile Cupei României la masculin.

Cupa României la handbal masculin, meciuri tari în sferturi
Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Sport 28 Martie 2024, 14:21

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV

Copii, elevi, studenți și alergători de cursă lungă, sunt așteptați să ia startul la cea de-a treia ediție a Crosului...

Sport, natură, aventură! Peste 800 de participanți așteptați la linia de start a Crosului USAMV
Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Sport 28 Martie 2024, 13:46

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez

Los Blancos vor evolua și în echipament violet

Real Madrid a etalat noul echipament creat de un japonez
Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Sport 28 Martie 2024, 08:16

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin

Rapidistele au câștigat la Buzău, cu scorul de 29-23.

Rapid, în semifinalele Cupei României la Handbal Feminin
Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Sport 28 Martie 2024, 06:55

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România

O nouă ediție specială a emisiunii Contracronometru, miercuri 27 martie la Radio România Actualități, dedicată participării...

Contracronometru JO Paris la 110 ani de Olimpism în România
Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF
Sport 27 Martie 2024, 21:14

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul Federației Române de Fotbal...

Dinamo și UTA au fost sancționate drastic de către Comisia de Disciplina din cadrul FRF