Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: ŞTIRILE DIMINETII Duminică, 05 Aprilie

Cele mai citite

Articole recente

EuranetPlus

Autor

Laurenţiu Văduva

26 Iulie 2016
Vizualizari: 309
Comentează add

Sunt concluziile raportului privind comerţul cu produse agroalimentare pe anul 2015, dat publicităţii luna aceasta.

UE, cel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentare UE, cel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentare - Conține audio

laurentiu-vaduva

Uniunea Europeană rămâne cel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentare.

Sunt concluziile raportului privind comerţul cu produse agroalimentare pe anul 2015, dat publicităţii luna aceasta.

Exporturile de produse agricole din UE au ajuns anul trecut la 129 miliarde de euro, după o creștere anuală de 5,7 %, plasând Uniunea pe primul loc în clasamentul exportatorilor de produse agroalimentare la nivel mondial, cu un excedent comercial net de 16 miliarde de euro.

AUDIO: Agenda europeana. Euranet Plus.

Potrivit raportului, întreaga producție din 2015 a sectorului agricol comunitar a fost evaluată la 410 miliarde de euro. Sectorul agricol, cel alimentar și cel al băuturilor reprezintă 7,5 % din forța de muncă ocupată și 3,7 procente din valoarea adăugată totală din Uniune.

Phil Hogan, comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a declarat:

În lunile care urmează, sper să asistăm la o creștere suplimentară a exporturilor fermierilor și întreprinderilor agroalimentare din Europa, pe care Comisia îi va sprijini la fiecare pas. Fiecare export în valoare de 100 000 de euro  susține, în medie, un loc de muncă în mediul rural, deci bunele performanțe ale Uniunii în privința exporturilor agroalimentare sunt benefice pentru ocuparea forței de muncă din sate și pentru dezvoltarea zonelor rurale.”

Diversificarea exporturilor a fost cheia acestei performanţe. Au fost găsite noi piețe, s-au întărit legăturile cu partenerii existenți şi aproximativ jumătate din creșterea totală a exporturilor s-a datorat intensificării schimburilor comerciale cu China.

În prezent, principalele cinci destinații ale exporturilor europene de produse agroalimentare din sunt Statele Unite, China, Elveţia, Rusia şi Japonia.

Ordinea principalilor exportatori de produse agroalimentare la nivel mondial a rămas neschimbată în 2015, după ce, în 2013,  Uniunea Europeană a înlocuit Statele Unite în vârful clasamentului. Pe locul trei se află Brazilia, urmată de China, Canada şi Argentina.

La capitolul importuri, clasamentul este dominat tot de Uniunea Europeană - cu 114 miliarde de euro - urmată de Statele Unite, China, Japonia, Canada, Mexic şi Rusia.

Produsele agricole reprezintă peste 7 % din totalitatea mărfurilor exportate de Uniunea Europeană.  Sunt exportate în special vinurile, cerealele, carnea, uleiul de măsline și produsele lactate, iar o treime din valoarea exporturilor este generată de băuturi, paste, alimentele pentru sugari și alte produse prelucrate.

Cele mai mari creșteri ale exporturilor s-au înregistrat băuturi spirtoase și vin. Sectoarele cel mai grav afectate de interdicția impusă de Rusia au fost produsele  lactate și legume-fructe.


Etichete uniunea europeanacomisia europeanaeuranetplusUEcel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentarephil hogan

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live