Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal (continuare) Marţi, 09 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radio România Actualităţi

31 Iulie 2022
Vizualizari: 301
Comentează add

Ucraina a negat, duminică, că a atacat cu o dronă statul major al Flotei Ruse de la Marea Neagră din Crimeea.

Ucraina neagă că "a atacat cu o dronă sediul flotei ruse din Crimeea"

radio-romania-actualitati

 Foto: Arhivă.

Ucraina a negat, duminică, că a atacat cu o dronă statul major al Flotei Ruse de la Marea Neagră din Crimeea, o lovitură ce a făcut şase răniţi potrivit Moscovei, numind acuzaţiile ruseşti drept "o provocare deliberată", relatează France Presse, citat de Agerpres.

Acuzaţiile ruseşti despre "un aşa-zis atac ucrainean asupra statului major al flotei ruse din Sevastopol" sunt "o provocare deliberată", a declarat Serghi Braciuk, purtător de cuvânt al administraţiei regionale din Odesa (sud Ucrainei), într-un video pe Telegram.

"Eliberarea Crimeii ucrainene ocupate se va întâmpla într-un alt mod, mult mai eficient", a adăugat el.

"În această dimineaţă, naţionaliştii ucraineni au decis să ne strice Ziua Flotei Militare ruse", sărbătorită duminică în Rusia, a scris guvernatorul Sevastopolului, un oraş din peninsula anexată Crimeea, Mihail Razvojaev, pe Telegram.

Bilanţul atacului cu dronă ce a vizat duminică statul major al Flotei Ruse de la Marea Neagră din Sevastopol a crescut de la cinci la şase răniţi, potrivit aceleiaşi surse.

Toate festivităţile de Ziua Flotei Militare ruse "au fost anulate din motive de securitate", a anunţat Razvojaev, cerând locuitorilor din Sevastopol să nu-şi părăsească domiciliul "dacă este posibil".

Ample festivităţi sunt planificate pentru această sărbătoare în întreaga Rusie, inclusiv o paradă navală la Sankt Petersburg (nord-vest), ce urmează a fi supervizată de preşedintele Vladimir Putin.

Este pentru prima dată când autorităţile ruse raportează un astfel de atac de la începutul ofensivei lor în Ucraina, la 24 februarie, notează AFP.


Etichete ucrainarusiacrimeeaatacflota rusamarea neagradrona

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live